Nu mai accept rebuturi

Suv'niruri și-obiecte,
De azi, nu mai adun,
Nici pietre colorate,
Nici poze de album!

Iar scoicile le las
Nisipului fierbinte,
Dar le păstrez intacte
În inimă și minte!

Scrisori de dor și drag
Pot să le ard pe loc,
Căci slova lor trăiește
În sufletu-mi de foc!

Și vântului ofer
Petalele uscate,
Din rozele primite
Și nalbe adunate!

Nu mai filtrez trăirea
Prin niciun aparat
Și nu mai strâng dovezi
A ce-am trăit odat'!

Mi-e ochiul însetat
Și spiritul atent,
Astfel mă împlinește
Momentul din prezent!

Mai clară-i amintirea:
Căci o găsesc în gând
Și-o retrăiesc aievea
În inimă, adânc!

Uitam adesea deci
Să savurez prezentul
Și mă grăbeam turbată, 
Să-nregistrez momentul!

Priveam prin ochiul rece, 
Al vreunui telefon,
Trăiam doar virtual,
Uitând că sunt un om!

Hârtii, mărgele, frunze, 
Luate, cumpărate,
Grămezi întregi pe rafturi,
Din locuri vizitate,

Stăteau cuminți, tăcute,
Să le ating din nou,
Să mă transpun prin ele
"Pictând" un vechi tablou!

Trăiam sintetic viața,
Simțeam un gol mereu,
Mă rătăceam prin ere,
Puzzle făceam din EU!

Nu mai accept rebuturi
De clipe și-ntâmplări:
Ființa mi-o hrănesc
Privind mărețe zări!

În trupul meu vibrează
Frumoasele trăiri,
Așa îmi pun deoparte
Provizii de-amintiri! 

Florenta Vatavu 

Londra, 10.11.2020

Tu, Galatheea!

Pygmalion sunt eu,
Iar tu, o Galathee! 
Din rugi te-ai întrupat
Și doruri de femeie!

Ești plăsmuit perfect
Din șoapte chemătoare!
Din vise frământate
Eu te-am sculptat, se pare!

Frumoasa Afrodita
Și Dumnezeu cel bun, 
Sătui de plânsul meu, 
S-au hotărât acum

Să sufle duh de viață
Peste năluca ta,
Un trup să-ți dăruiască
Pentru iubirea mea!

Toti Zeii s-au rugat
La Eros, pentru noi
De dor să ne descânte,
Unul să fim, nu doi!

EL semn divin mi-a dat
Pe când visam la tine, 
Într-una dintre nopți,
Vrând chinul să-mi aline.

Eu nu știam că Zeii
În cer s-au întrunit,
Uimiți de-așa iubire,
Uimiți de-așa iubit! 

Și nici că Afrodita
Cu Dumnezeul Sfânt
Pace-au făcut îndat',
Privind înspre Pământ

La tot ce eu ceream! 
Dar uite ce minune,
Că ruga mea fierbinte
Fac Zeii să se-adune, 

Pentru că te-am cerut
Cu foc, în visul meu
Și pentru că-mi doresc
Iubirea ta, mereu! 

Pygmalion și tu,
Iar eu și Galatheea,
Meniți de când e lumea:
Barbatul și femeia! 

Florenta Vatavu

24 Oct 2020

Brașov

Suntem un TOT!

 

Port după mine
Speranțe și Vise
Și nu toate sunt ale mele.

Sunt multe și mari,
Cu nume diverse
Și văd că au lacrimi în ele.

Abia m-au văzut,
Dar mă urmează
Pe drumul pe care am plecat.

De-ar ști că-i furtună
În sufletul meu,
Un pas n-ar mai face, deodat' ! 

Dar merg și mă lupt
Cu frica de nou
Simțind că Planul e mare,

N-am voie să cad,
N-am voie să fug,
Sunt mulți care-așteaptă salvare! 

Eu zbor și le-arăt
Poteca visată
În visul nostru comun

Și dacă n-o văd,
Pe loc o-nfirip,
Mă opresc, aștept și le spun

Secretul ce face
Din vis realitate:
Să mergi mai departe, decis,

Să nu te oprești,
S-asculți doar de tine,
Căci visul e-al tău și-i precis,

Că altul nu știe
Ce simți, ce gândești,
Doar tu poți Destinul să-ntorni!

Eu tremur și tac,
Îi duc mai departe,
Prin valea cu foc și dragoni!

Mă lupt și mă rog,
Mă rog și tot merg, 
Pășesc mai slăbită prin tină

Și caut în mine
Putere și zvâc
Să pot să-i duc la Lumină!

Privesc înainte,
Îi chem ne-ncetat,
Aștept, dacă unii-s mai lenți,

Deși n-am busolă,
În mine se-ncred, 
Pe drum devin mai atenți

Și calcă mai drept,
Mai apăsat,
Știind că e singura șansă!

Cu timpul se-ajută,
Și mâna își dau,
Ca-ntr-o benefică transă!

În urmă privesc:
Sunt lanțuri de Vise
Unite, mergând în tandem!

Ce bucurie! 
Ce împlinire! 
Acesta e scopul suprem:

Să fiu doar prilej,
Să fiu doar scânteia,
În ei să aprind curajul de luptă,

Dar eu fără ei,
N-aș avea sens
Și calea mi-ar fi mai abruptă!

Sunt zaua din lanț
Și, de obosesc, 
Acum sunt convinsă că pot

Să-ncetinesc, 
Odihnă să caut:
Împreună suntem un TOT!

 
Florenta Vatavu

Brașov

23.10.2020

Leac pentru DOR

Sunt doruri pe care nu știi să le grăiești 

În vorbe simple, terestre,

Prin ceruri, prin stele te-arunci, rătăcești 

Și printre hagade rupestre. 

Te-nalți, te afunzi, plutești, te îngropi 

În Cosmos și peșteri, pe rând, 

Văzduhuri și iad și diavoli și popi

Invoci derutată, plângând 

                 

Și vrei să le strigi să facă ce vor 

Cu sufletul tău rătăcit! 

Să scoată din el povarnicul DOR

De-o oră și-un veac, ne-mplinit! 

Deodată, în vis, împrejur și în tine

Îl vezi, îl simți, îl respiri!

E-acolo demult! Zâmbești cu uimire:

Divină spirală de firi! 

Un calm te-nconjoară, te umple de sens,

În piept ți-e mai cald, mai ușor,

Dispare în neant tot chinul imens: 

IUBIREA e leac pentru DOR!

Florenta Vatavu 

Brașov

15.10. 2020

Ultima seară

 

E ultima seară pe strada cu tei,
E ultima ploaie-n cartier,
Un vechi felinar privește la ei,
Murdar, singuratec străjer

Doar bănci părăsite văd peste tot
Și unde calc, doar frunze căzute,
Fac slalom, le număr și port
Conversații cu umbrele ude

Le spun ce visez, că am ales,
Că simt momentul - răscruce,
Iar ele se-animă , îmi dau de-nțeles:
Chemarea simțită e dulce!

De mâine am drum departe de-aici
Și drumu-i frumos, dar străin,
Îmi cos amintiri, mă lepăd de frici
Să pot să trăiesc iar din plin!

Pășesc mai încet, inspir mai adânc,
Mă sprijin de vechiul străjer,
"E ultima toamnă " spun iar în gând,
"E ultima ploaie în cartier !" 

Florenta Vatavu 

10.10.2020
Brașov

Destinații

Sunt două locuri pe lumea asta 

Unde vreau negreșit să ajung: 

Visul tău

Din prima noapte împărtășită cu mine,

Apoi, celula cea mai ascunsă 

Din inima ta!

Vreau să mă ghemuiesc acolo,

Să închid ochii și să ascult tic-tac-ul ei

Atat de intim, divin!

Vreau să nu afle nimeni că sunt acolo, 

În afara de tine!

Și, chiar dacă vrei să mă scoți vreodată, 

Să nu o poți face decât cu prețul vieții tale!

 

Vreau să ajung acolo

Plecând de la degetul mic 

Al piciorului tău stâng,

Să urc prin falangă, 

Încet, șerpuitor, 

Să fac o piruetă în venele gleznei tale, 

Apoi, la fel de lent și savuros, 

Să urc prin pulpa fremătătoare, 

Prin căușul cald al genunchiului, 

Prin coapsa ta fermă și bronzată!

Aș vrea să mă întâlnesc cu un fior, 

Pe care să nu-l las să treacă 

Decât dacă îmi dă bir un sărut, 

Mai apoi să mă dizolv, 

Să mă disipez pe șoldurile tale puternice, 

De vânător!

Aș vrea apoi

Să fac un popas, 

Că deh, 

Voi fi obosit de atâta bucurie!

Să mă odihnesc aș vrea,

Exact, 

Dar exact, 

Pe rădăcina vieții tale 

Și să mă fac una cu ea!

Să renasc de acolo mai sus, 

Pe raza de lumină ce te străbate cu sens,

Ea sa fie însetată de mine!

Să mă las purtată de lumina aceasta 

Prin toți rărunchii tăi, 

Prin toate ale tale pământești,

Fără teamă, fără gânduri, 

Fără așteptări, 

Până în acel loc

Unde ziceam 

Că vreau să mă ghemuiesc.

Ajunsă acolo, aș vrea să uit de mine, 

Să uite toți de mine,

Să nu mai aud nimic,

Decât cu ale tale, 

Să nu mai văd nimic,

Decât cu ai tăi, 

 SĂ FIU TU!

 

Doar în aceste două locuri 

Aș vrea să ajung:

Visul tău din prima noapte împărtășită cu mine

Și cea mai adâncă celulă din inima ta!

Restul e doar un surogat de trăire!

Florenta Vatavu 

29. 09.2020

Brașov

Antidot

 

Ca să ajung la tine, mi-am alungat din suflet 

Himere-ntunecate și alte frici păgâne! 

Ca să te țin în brațe, m-am războit cu temeri

Ce nu credeam vreodată că pot să le dobor! 

Ce mare e dorința-nfiripată ieri

Din inimile noastre frumoase și nebune! 

E forța ce m-animă să mă ridic din neguri, 

Să mă inalț visând și-apoi să pot să zbor! 

Te caut de când lumea creat-a fost de EL

Și L-am rugat fierbinte să mi te-arate mie!

Azi te-am aflat. Ahh, ce uimire sfântă! 

Ai fost mereu în mine, în inimă, adânc! 

Săruturile toate, primite peste ceruri, 

Îmbrățișari promise, visata armonie,

Ți le-am adus acum, să le gustăm deodată, 

 La început de Soarta, drept sacru legământ!

Florența Vătavu

Brașov

12.09.2020

Animalul tăbăcit sau Iada nepăcălită

Un animal cu gura mare

Și cam păros de fel, 

Credea că este cel mai tare

Și nimeni nu mai e ca el! 

Pe toți ceilalți îi înjura

Că n-au! Că fac! Că dreg! 

Nici-un vecin nu îndrăznea

Să-i spună că e jeg! 

Și, într-o zi când îi veni

Să "jumuleasc" -o iadă, 

Cu coarne-n în freză se trezi, 

De nu-i veni să creadă! 

De jos, încet, s-a ridicat

Și a-ncercat să spună 

Că are dreptul, că-i bărbat! 

Și-a luat din nou, un corn în gură! 

De lovitură amețit, 

A dat să se adune, 

Dar iada iar l-a-nvinețit, 

Să știe că-i pe bune! 

Când în sfârșit s-a ridicat, 

Văzând că nu-i de glumă, 

Încet, încet s-a-ndepărtat, 

Zicandu-i că-i nebună! 

Că ce greșeală a făcut

Să nu se lase jumulită! 

Că sigur i-ar fi și plăcut! 

Dar iada n-a fost păcălită!

El oare a-nțeles mesajul? 

Că, oricât de dur ai fi, 

Unul mic are curajul

Să pună punctul pe i? 

Când în cap nu ai nimic, 

Tu degeaba faci pe durul, 

Că apare unul mic, 

Să îți tăbăcească curul!

Florenta Vatavu

Brașov

12.09.2020

Mea Ars Poetica

Eu n-aștept niciun premiu, 

Nu am niciun merit, nici nu doresc vreo fală! 

Eu sunt doar mesagerul

Când stihurile vor, din neant, să tot răsară!

Izvorul meu e Cerul,

Soarele și Luna și stelele de vară! 

Eu sunt un simplu scrib, 

Prin care EL alină un dor sau o durere, 

A celui care așteaptă, 

Din Cer, un semn de tandră mângâiere 

Și care-n sfântă șoaptă, 

Tot speră, se roagă și Iubire cere! 

La ceasul 3, în noapte, 

Prin mine trece Raza, ca un profund mister...

Neliniștile toate 

Le-astâmpăr cu Lumina venită de la EL. 

Cuvintele se-mbină, 

Se-nlănțuiesc mirific și-apoi vi le ofer. 

Din transă mă trezesc

Și nu mai știu nimic din Sfânta Luminare!

Uimită, recitesc

Răspunsul așteptat la câte o-ntrebare. 

Așa îmi regăsesc 

Și eu, în miez de noapte, o dulce alinare. 

Eu n-aștept niciun premiu, 

Nu am niciun merit, și nu doresc vreo fală! 

Eu sunt doar mesagerul

Când stihurile vor, din neant, să tot răsară. 

Izvorul meu e Cerul

Și Soarele și Luna și stelele de vară! 

Florenta Vatavu

Rm Sarat

08 aug 2020

Măcar un secol

Ai nume cu iz de portocală și de brad,
Iar vocea ta e un căuș de vise
În care fericită mereu cad,
În clipa când speranțele-mi sunt stinse

Străbați într-o secundă Pământul când m-auzi
Plângând în stihuri frământarea mea,
Și știi, cum nimeni nu știe, să-mi răspunzi,
Iar eu mă simt iubită-n veci deja

Nu știu dacă e cert sau este doar un gând
Ce văd că se-nfiripă azi în mine,
Atât eu sper, ca-n sufletul tău blând,
Să vrei, măcar un secol, să fiu lângă tine

Dar, dacă tot ce simt, iluzii sunt, deșarte,
As vrea să știu de-acum, să nu mai sper.
Mai bine să nu vin, decât străini în fapte
Și-ți voi purta iubirea doar în adâncul cer.

Dar dacă tot ce simt, e și a ta simțire,
Să nu îmi spui, să văd, ca într-un joc,
Cum  vâlvătaia se-aprinde-n a ta fire
Și, când apar, înlănțuiți, să ardem la un loc! 


Florenta Vatavu

05 Aug 2020

????

Ce vrei ?
Foc neoprit!

Ce taci?
O viață golită! 

Ce ai? 
Vis ne-mplinit!

Ce ești?
Iluzie dorită!

Ce mănânci?
Inimi virgine!

Ce plângi?
Nimic și de toate!

Ce oferi?
Uitare de sine!

Ce respiri?
Șoapte sacadate!

Ce strigi?
Curaj de schimbare!

Ce-arunci?
Povara ivită!

Ce bei?
Lacrimi amare!

Ce zici?
Tăceri dureroase!

Ce dormi?

Clipe-coșmar!

Ce poți?

Destine întoarse!

Ce simți?
Un dulce amar!

Ce ești?
Destin ireal!

Florenta Vatavu

03.08.2020

Nu te îndrăgosti...

 
    ♥️ " Nu te îndrăgosti de o femeie care citește, de o femeie care simte prea mult, de o femeie care scrie…

      Nu te îndrăgosti de o femeie plină de vrajă, pasională, nebună!

      Nu te îndrăgosti de o femeie care gândește, care știe ea ce știe, și, mai mult, știe să zboare; o femeie sigură de ea însăși!

      Nu te îndrăgosti de o femeie care râde sau plânge când face dragoste, care știe să-și preschimbe trupul în spirit; și, cu atât mai puțin, de una care să iubească poezia (ele sunt cele mai periculoase), sau care să stea o jumătate de oră contemplând o pictură și care să nu știe să trăiască fără muzică!

     Nu te îndrăgosti de o femeie rebelă și care simte o imensă oroare față de nedreptate. 

De una căreia să nu-i placă, deloc, să se uite la televizor. Nici de o femeie care e frumoasă, oricum i-ar fi chipul și corpul!

      Nu te îndrăgosti de o femeie însuflețită, jucăușă și lucidă și ireverențioasă!

      Să nu-ți dorești să te îndrăgostești de o asemenea femeie!

      Pentru că, atunci când te îndrăgostești de o femeie ca ea, fie că rămâne cu tine sau nu, fie că te iubește sau nu, de la ea, de lângă o asemenea femeie, nu te mai întorci NICIODATĂ la ce erai înainte "!
     
          Martha Rivera Garrido

Regăsire

Oglindă mișcătoare, mereu vie,
Azi mi-ai vorbit ca niciodat'
Și m-ai redat pe mine, mie,
Cu alge, pescăruși m-ai alinat.

Cu albe-nlănțuite șoapte
Mă liniștești, mă-ngâni misterios,
M-ademenești tot mai aproape
Și-mi depărtezi oftatul dureros.

De multe ori mi-ai mângâiat privirea
Și spuma-ți de dantel-am sărutat ,
Dar abia azi mi-am înțeles menirea
Și rătăcirea mea s-a incheiat!

Cu lacrimile-ți verzi imi cureți trupul
Și sufletul mi-l răcorești cântând
Despre Iubirea care-nvinge Timpul,
Căci restul e doar pulbere în vânt.

Și-n ale tale unde primitoare
Mi-aș arunca Visarea, să o duci
Departe-n lumea asta mare,
Să-i crească aripi și atunci,

De prin înalt să-mprăștii eu Iubire,
Speranță si Curaj nebiruit,
Ca, OMUL, iar să creadă-n tine,
Să afle câte ai de dăruit!

Totuna suntem, azi, ca ieri și mâine ,
De parcă împreună ne-am născut
Și fiecare blândă unduire
Îmi spune: fără tine eu nu sunt!

Florenta Vatavu

Tuzla

11.08.2016

Cândva...

Mi-am construit palat
Din vise îndrăznețe,
Din gânduri, o mie,
Din muzici de dor,
Din stihuri de iubire!

Construiesc palatul
În fiecare zi, pentru tine!
Știu că îl vezi,
Pentru că mi-ai mângâiat visele
Cu speranțe!
Știu că vrei să vii,
Pentru că mi-ai ghicit gândurile
Din priviri!

Stiu că arde în tine
Dorința,
Pentru că atunci,
Între două lumi,
Odată cu sărutul nostru,
Timpul s-a oprit în loc!

Îmi fac palat
În fiecare noapte,
Din nălucirile buzelor mele
În pletele tale rebele,
Din șoaptele tale oftate,
Pe gâtul meu înfiorat!

Îmi fac palat
În fiecare clipă,
Iar în următoarea,
Nimic nu mai are sens!

Ești piesa lipsă
Din puzzle-ul vieții mele,
Dar mă încăpățânez
Să construiesc,
Să visez...

Doar așa pot continua
Acest parșiv joc, Viața !

Cândva, între două lumi,
Timpul s-a oprit în loc,
Însă noi am ales diferit!

Florenta Vatavu
19 Ianuarie 2020

Azur...

Albaștri, ireali,
sunt ochii tăi, iubite!
În ei mă oglindesc
mai clar decât mă știu!
Dezleg în ei cărări
de Soartă răsucite,
Așa învăț încet, încet,
din nou, să fiu!

Azurul lor nu-l au
Oceanul și nici Marea,
Al Cerului senin
pălește când apar,
Plutesc în ei Iubirea,
Speranța și Visarea,
Să-i mai sărut, aș vrea,
un singur veac, măcar!

Safire sunt, ori foc
din Lumi-Mistere?
Hipnotizată-n noapte,
mă rog să nu clipești,
Căci teamă-mi e că pierd 

Secundele-Avere,
În care, fără vorbe,
îmi spui că mă iubești!

Și Timpul eu îl blestem,
să stea o veșnicie,
Să nu ne rupă vraja
din noaptea de Ajun!
Prin ochii tăi, iubite,
curaju-mi reînvie:
Aleg făr' ezitare,
să merg pe al tău drum!

Florenta Vatavu

Brașov
31.12.2019

Dacă...

Dacă tot mi-ai dat scânteia,
Doamne, dă-mi și timp destul
Și un ghid, printre nevoi!
Tot încerc să aprind focul,
Dar nisipul din clepsidră
Mi-l tot stinge înapoi!

Dacă tot m-ai vrut pe lume,
Dă-mi și minte și putere
Să duc lupta pân' la capăt!
Dă-mi un semn de orice fel,
Să știu că îmi porți de grijă
Și-mi deschizi al vieții lacăt!

Dacă tot mi-ai dat răbdare,
Dă-mi și cale să mă aflu,
Să mă iert de neputință!
Lung e drumul printre rele,
Bezna mă apasă greu...
Dar tu știi a mea dorință!

Pentru c-ai sădit în mine
O sămânța de-Adevăr,
Pentru că mi-ai dat o rază
Din Suprema Ta Suflare,
Nu renunț, nu fug, nu mor!

Toată viața-mi sunt datoare
Să lupt, să visez, să zbor!

Florenta Vatavu

Brașov
23.12.2019

Ninge. Mărunt. În tăcere

Ninge. Mărunt. În tăcere

Și multe-n tăcere-am sperat!
Privesc atentă-n zăpadă:
Sunt pașii de când ai plecat.

Si mută am fost la plecare
Si oarbă; acum e târziu... 
Doar pașii ți-i număr și doare
Și-n mine sun-a pustiu! 

Aceștia sunt fulgii perfecți
Ce cad peste suflet și vise ?
De fapt sunt reci și defecți
Și sapă în inimi deschise!

Te strig, fără glas, prin troiene,
Alerg prin acest labirint,
Desculță de visele mele.
Desculță, dar gerul nu-l simt...

Dar unde-i magia de iarnă,
Colinde, ghirlande și joc?
Decembre acum e povară
Și-n suflet am pară și foc!

Visez că vii să mă scoți
Din albul - coșmar de durere,
Știu ca ai vrea și că poți!
Ninge. Mărunt. În tăcere... 

Florenta Vatvu

Brașov

4 Decembrie 2019

Tu

 
Mă fură, mă-nvârte, m-aruncă
Vâltoarea numită Destin!
Mă sperii, dar știu că e Sfântă
Lumina de care mă țin!

Prin valuri, pe munți, pe câmpii
Mă trece Destinul grăbit!
Nu te văd, nu te-aud, dar tu știi
Lângă mine să stai neclintit!

Și zbor, și cad și iar zbor,
Cu aripa stângă-nghețată
Un gând mă-înfioară: "Eu mor!"
Si caut Lumina. Deodată,

Te-aud și te văd și te știu
În toate, în Cer și în mine!
Azi frica dispare-n pustiu,
Lumina mea ești Tu, Iubire!

Florenta Vatavu

Brașov
30 Noiembrie 2019

De pază

   fiicei mele:

Din Ceruri, Soare și din Vânt
Un scut îți dau, copile,
Să umbli fără grijă pe Pământ,
Și nopți întregi și zile!

Din Ceață împletesc în juru-ți
Prilej de pază bună,
Prin ea nu trece nici o vorbă grea,
Nedreaptă sau nebună!

Din Ploaie îți urzesc mereu
Un sfânt curățitor de rele,
Și martor fi-va-mi Dumnezeu,
Ca voi fi sabie cu ele!

Din Visul tău să-ți faci o zare,
Spre ea să cânți zilnic un vers,
Și când Ispita te pune la-ncercare,
Să-ți amintesti:
Tu ai drept scut întregul Univers!

Din Dorul tău să-ți faci cărare,
Pe ea să mergi neostoit,
Și când vreo Umbră iar apare,
Tu să nu uiți:
De Ceruri, Soare, Vânt și Ploi tu ești iubit!

Florenta Vatavu

Brașov

12.08.2019

D'Artagnan

     

      Ruptă de lume…regăsire de sine…spiritual…material…ca și cum ai putea ființa în două trupuri deodată…și ai fi ridicat două cămine deodată, fără să știi…unul în care ai fost conștientă, încrâncenată să iasă mare, frumos, luminos, tu…obsedată de ordine, în care stai doar 2 ore pe zi și 5 pe noapte, dar unde nu-ți găsești astâmpărul și celălalt cămin, tot al tău, în care găsești exact aceleași lucruri palpabile...aranjate diferit…într-un spațiu restrâns…crepuscul…impregnat cu tămâie și sandalwood. ….și mai ales acea liniște, detașare de lumea exterioară, mediul perfect pentru visare, unde simți că până și aerul vibrează, te mângâie, te umple de Eu-l tău pierdut.

          În căminul Luitău nu ai schimba nimic….deși pare dezordine….nu ai mișca nici un lucru de la locul lui. Fiecare obiect pare că și-a găsit singur locul, de fapt acolo l-ai fi pus și tu. De fapt, chiar l-ai pus…
          Ca un ritual în care te lași atrasă…în care te abandonezi conștient, savurând starea temporară de visare…negând ziua de mâine…amânând momentul ruperii vrăjii….

          Lasă...mâine e alt capitol…AZI E TOTUL...          Nu…nu, să nu dormi….să nu irosești trăirile….          Nu…nu contează finalul...          Contează că privirile Luitale sunt una...și mâinile Luitale sunt una…și buzele  Luitale sunt una…

          Șoptești...nu îți explici de ce…să nu miști aerul prea tare cu vibrația cuvintelor…..sau să nu-l sperii pe el….Nu știi de ce, dar sunetele ies încet, nu din teamă, ci cu grijă...cu gingășie….parcă vin până la buze, privesc stânga dreapta, și apoi ies tiptil...complotând….

          Tu șoptești….el șoptește...el nu șoptea înainte…dar acum șoaptele lui sunt de fapt ale tale. El…șoptește…și se miră și…nu se opune…șșșt...

          Te încarci aici….însă nimeni nu suferă…pentru că de fapt ție îți furi și te încarci tot tu…          Vis… subconștient materializat…never mind…în scurt timp Eltu veți iar El și Tu…fizic….           

 

         Duci cu tine Eu-l regăsit.... liniștea, detașarea…acordurile de chitară…mirosul de tămâie și sandalwood...

           Nu le pierde pe drum! Nu le lăsa să se risipească!     

Florenta Vatavu

30 mai 2018