Ai nume cu iz de portocală și de brad,
Iar vocea ta e un căuș de vise
În care fericită mereu cad,
În clipa când speranțele-mi sunt stinse.
Străbați într-o secundă Pământul când m-auzi
Plângând în stihuri frământarea mea,
Și știi, cum nimeni nu știe, să-mi răspunzi,
Iar eu mă simt iubită-n veci deja.
Nu știu dacă e cert sau este doar un gând
Ce văd că se-nfiripă azi în mine,
Atât eu sper, ca-n sufletul tău blând,
Să vrei, măcar un secol, să fiu lângă tine.
Dar, dacă tot ce simt, iluzii sunt, deșarte,
As vrea să știu de-acum, să nu mai sper.
Mai bine să nu vii, decât străini în fapte
Și-ți voi purta iubirea doar în adâncul cer.
Dar dacă tot ce simt, e și a ta simțire,
Să nu îmi spui, să văd, ca într-un joc,
Cum vâlvătaia se-aprinde-n a ta fire
Si, când apari, înlănțuiți, să ardem la un loc.
F. N.
05 Aug 2020
