„Foarte, foarte dragă Florence, mă gîndesc mult la tine şi aş vrea să fiu acolo, să te alint. Te îmbrăţişez de aici, cu spiritul şi inima, şi-ţi trimit multă dragoste“.
Brâncuși
21 Decembrie 1938
❤️❤️❤️
Pășesc usor pe vârfuri, sperând să nu mă afli...
Abia sosit-am azi, ce pentru mine-i ieri.
Prin ușa-ntredeschisă zăresc nouri de praf,
Tăiați de glasul tău și hore de scântei.
Ascult înfiorată un ritm asurzitor
De lovituri groaie și răsuflare-adâncă:
Un "cântec" de efort, icnit cu hotărâre
Ce poate îmblânzi și cea mai dură stâncă.
Cu sufletul în palmă, un pas mai fac; pătrund
În nourii de praf și visele din ei,
Iar miezul vieții tale, Altarul tău ascuns,
Descoperit i-acum, întreg, de ochii mei !
Pe tine te zăresc în conul de lumină:
Privești, stând în picioare, materia-bucăți,
Sudori îți curg pe trupul sculptat de-atâta muncă,
Scăldat ești tot, de lună, zeific tu arăți !
Ca Thor, în lupte grele, ridici un braț rotit,
Lovești atent, precis, pe fiecare semn,
Barosul cade greu pe dalta ascuțită
Și dalta rupe carnea de piatră, bronz ori lemn !
În jur sunt multe forme de mine ne-nțelese,
Sunt vise transformate în cuburi și spirale,
Fac slalom printre ele, încet, ca o felină,
Magnetic sunt atrasă de forța-ți creatoare !
Printre scânciri de daltă și muget de baros,
Suspinul de-ncântare tu mi-l auzi deodat' !
Secunda pare secol, nu mai respiri deloc
Și-n aer, brațul tău, îngheață încordat !
Mă cauți printre umbre și forme și lumini;
Demult mă așteptai ! Mă simți dar nu mă vezi !
Știi că-s din altă lume și, să rămân cu tine,
Din piatră, bronz și lemn începi să mă creezi:
Pe rând mă faci Măiastră, apoi și Pogany,
Copil cu chip angelic și Muză adormită,
Ba chiar și Vrajitoare; de tine sunt pe rând
Sculptată din lumină, materie fluidă.
Alunec printre socluri și lemnele vorbesc:
Prin ele spui povești din Gorjul tău natal:
Tradiții, meșteșug, în pietre oglindești,
Iar vechi povești antice, cioplești contemporan.
Odaia ta de lucru e Sanctuar ascuns:
În el preschimbi o formă în bucurie pură
Pe care orbii chiar o pot simți ușor,
Când palmele-nsetate ating piatra-făptură.
Pe sfinți tu îi poftești la masa ta rotundă,
Meleagul românesc păzească ei mereu,
E darul tău măreț deși nimeni nu știe,
E punct de energii benefice la greu !
Dintr-un sărut de piatră, ridici cu meșteșug
Spre alte lumi visate, o poartă către Cer -
Acces înspre Lumină și Sfânta Vindecare;
E alt cadou de-al tău, nedezlegat mister !
Din mini-piramide, "mărgele" de oțel,
Un sprijin pentru bolta cerească ai sădit,
E Axa lumii-ntregi, e puntea către Duh,
O cale de-nălțare, un zbor spre Infinit !
Iubirea e izvorul întregii tale arte !
Fierar și alchimist, magie faci din muncă,
Preschimbi cu dăruire materia-n emoții,
Nu forma ci esența în suflete s-ajungă !
Pentr-un artist, Iubirea de fapt e doar prilej
Ca diamantul-suflet să-i fie șlefuit !
Din Sanctuarul tău, plutesc ușor departe,
Ca un actor vremelnic, ce rolul și-a-mplinit.
F. N. 18.02.2021
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncu%C8%99i
