frumosii oameni...

Pentru prima data, dupa mult, mult timp calatoresc cu trenul si cu taxiul in afara Brasovului, mai exact spre si in Bucuresti.     Dupa traficul lejer se pare ca am facut schimb de oras cu bucurestenii, fiind sambata.     In doar cateva ore, cu rucsacul in spate am retrait bucuria calatorului fara griji, bucuria de a intalni fețe noi, expresive.     De exemplu, un grup de iubitori de munte m-au insotit pana la Sinaia.     Tineretea din gesturile si glasurile lor le ascundea varsta de 50 de ani si mai bine...ce fericire sa vezi oameni fericiti !     Sau: azi, in fuga taxiului prin Capitala, m-au fascinat doi ochi albastri ca cerul senin, ce ma fixau de sub o claie de par alb, de la fereastra unui autobuz...acel albastru ireal era atat de adanc, atat de imobil...     Ocazia cu care am iesit din Brasov este una nefericita despre care nu am forta sufleteasca sa vorbesc, desi o profunda indignare m-ar indreptati sa ma cert cu EL in „vazul” lumii.     In aceasta imprejurare, am “vazut” cum doua suflete isi vorbesc, intr-un limbaj doar de ele stiut, neauzit de noi, muritorii.     Intr-o contopire totala, intr-o liniste deplina, desi fac parte din lumi diferite, cea vazuta si cea nevazuta, au vorbit, au ras, au plans, s-au iubit, si-au luat ramas bun… ….da, cu siguranta a fost mai induiosator decat orice strigat de jale…….       Acum, la fereastra vagonului meu alunecand prin peisajul verde crud, ma regasesc pe mine, adolescenta visatoare, care simtea ca poate urni muntii din loc cu un singur gand...   Mi-a fost dor de visele mele, de voiajul cu trenul, de ...frumosii oameni...in toate trairile lor.                                                                                         11 Mai 2013,                                                                                     Iti doresc calatorie usoara, Remus