Drept de judecată

Îndreptățesc doar ploaia

Cu lacrimile sale
Să-mi spele de pe trup 
Parfumul mâinii tale
 
Cu blânda-i adiere,
Îndreptățesc doar vântul
Din tine să mă rupă
Să-mi liniștească gândul
 
Doar marea are dreptul
Cu valuri să mă certe
Când uit să mă iubesc
Și tot ea să mă ierte
 
A mării fiică sunt,
A vântului odor
Un altul nu e drept
Să-mi stea judecător!

Londra, cândva între 2020-2025
 
 
 

Indecizie

Azi, la răsărit, ți-am adunat gândurile.
Le-ai lăsat aseară pe masa din bucătărie.
Erau mici, rupte, împrăștiate..
Le-am pus în buzunarul din stânga, la piept
Și astfel toate frământările tale
Le port cu mine zilnic.

Poate, într-o zi,
Voi fi în stare să le lipesc
Și să-ți fac din ele o scară
Spre împlinirea marelui vis.

Sau mai bine să le ard?
Deodată cu sufletul meu?
Deodată cu veșnicia noastră
De două luni și jumătate?

Tg Mures, 2016