Sunt doruri pe care nu poți să le grăiești
În vorbe simple, terestre.
Prin ceruri, prin stele te-arunci, rătăcești
Și printre hagade rupestre.
Te-nalți, te afunzi, plutești, te îngropi
În Cosmos și peșteri, pe rând,
Văzduhuri și iad și diavoli și popi
Invoci derutată, plângând
Și vrei să le strigi să facă ce vor
Cu sufletul tău rătăcit !
Să scoată din el povarnicul DOR
De-o oră și-un veac, ne-mplinit !
Deodată, în vis, împrejur și în tine
Îl vezi, îl simți, îl respiri.
E-acolo demult. Zâmbești cu uimire:
Divină spirală de firi !
Un calm te-nconjoară, te umple de sens,
În piept ți-e mai cald, mai ușor.
Dispare în neant tot chinul imens:
IUBIREA e leac pentru DOR !
F. N. 15.10. 2020
