Balada unui caine mic

 

Mi-e frig si frica; unde sunt ?

Nu văd prea bine împrejur...

E întuneric și mă-ntreb

Cate mai pot să-ndur..

Tu cine ești ? De unde vii ?

Te rog sa nu-mi faci rău !

Ahh, cât e de bine

Să mă-ncălzești la pieptul tău !

Aud ceva: un zgomot slab,

Ritmat și cunoscut !

Să nu mă lași deoparte iar,

Frica-mi dispare, de-l ascult !

E cald și bine când mă mângâi

Și nu mai tremur, dintr-o dată.

Să pot vorbi aș vrea acum:

Ești mama mea adevărata ?

De ce fug munții pe fereastră ?

Și cine sunt aceștia toți ?

Ascunde-mă în sânul tău,

Ferește-mă de răi și hoți !

Adorm adânc, în sân de mamă

Și mă-ncred în mângâieri.

Știu că orice-ar fi, de-acum

Ea nu mai pleacă nicăieri !

Dar câteodată gem în somn,

Visez adânc, oftez adânc.

Ceva, dar nu știu ce anume,

Simt că lipsește; încep să plâng,

Dar mămica mă cuprinde,

Mă alintă-ncetișor,

Îmi șoptește, chiar îmi cântă

Despre dragoste și dor.

Ah, deodată, ne mișcam,

Dintre vise eu tresar,

Si prin gerul de afara

Nasul imi îngheață iar.

Și-ntr-un timp, batem la ușă.

Se deschide imediat.

Un morman de păr apare

Uff ! Tare m-am speriat !

E fetiță, tot ca mine,

Creață e, cum sunt și eu.

Un picuț e mai înaltă

Și râde, râde mereu !

Mă înhață de la mama,

Mă cuprinde, mă privește,

Mă sărută pe urechi

Și mă rostogolește.

Stai puțin, că sunt micuță

Și abia stau pe picioare !

Dă-mi mai bine niște apă

Și ceva bun de mâncare !

Mama stă și râde toată.

Pe-amândouă ne privește.

Luminoasa, fericită,

Repetă că ne iubește.

Uite-așa deci am ajuns

Într-o veselă căsuță:

Răsfățată, alintată,

Surioară de fetiță !

F.N. 30 Aprilie 2021

Izzy, 6 ani

Poezie

26 Mai 2021

de Rabindranath Tagore

M-am trezit şi am găsit mesajul tău o dată cu dimineaţa.

Nu ştiu ce-mi aduce, pentru că încă nu am învăţat să citesc.

Voi lăsa savantul neştiitor al cărţilor sale şi n-am să-l întreb:

ştiu eu dacă ar putea el să-l înţeleagă?

Mi-am atins fruntea cu scrisoarea ta, am apăsat-o pe inima mea,

iar când noaptea va veni mută şi stele se vor arăta

una câte una, am s-o deschid pe genunchii mei şi voi sta tăcut.

Frunzele murmuitoare mi-o vor citi cu glas tare;

râul grăbit mi-o va fredona şi cele şapte stele

ale cunoaşterii mi-o vor cânta în ceruri.

Nu pot găsi ceea ce caut; ceea ce aş vrea să învăţ nu înţeleg,

dar această veste pe care n-am izbutit s-o desluşesc

mi-a ridicat povara, şi gândurile mele s-au preschimbat în melodii.

26 Mai 2021

Atat rămâne..

 

De azi, 

ora 13.47,

linia 3,

vagonul 21,

nu-mi mai plac gările,

Aceste portaluri spre nefericire,

Care sfâșie suflete.

De azi,

ora 13.47,

linia 3,

vagonul 21,

nu-mi mai plac trenurile,

Gigantici miriapozi metalici,

Flămânzi,

Ce înghit cu nesaț oamenii,

Pe care îi regurgitează apoi

La sute de km depărtare...

Scrâsnind ascuțit de foame,

Unul oprește

Exact în fața ta

Așteptând prada

Și pleacă apoi gâfâind,

Îndestulat cu

Speranțe,

Vise,

Lacrimi,

Sărutări pe fugă,

Jumătăți de inimi,

Cântece stinse,

Dulci promisiuni...

Într-o mare de chipuri străine:

Ecou de metal,

Tacere,

Pustiu,

Gol,

Nonsens,

Tălpi de plumb,

Brațe inerte,

Privire fără sprijin,

Buze orfane,

Atat rămâne din tine,

Cel rămas ...

F. N. 26 Mai 2021

Diminețile iubirii noastre

Desi ziua nu s-a copt

Și luna-i tot pe boltă,

Iar ochii încă lenevesc

Sub pleoape visătoare,

În marea de tăcere albă,

În raze-abia ivite,

În sfântul nostru așternut,

Îți sorb o sărutare:

Primordial gest, conștient,

Un prim fior de înviere,

Scânteie ce animă trupul,

O prima răsuflare.

Motorul vieții il pornim;

Complici la nemurire,

În cuib de inimi adunăm

Lumina de la Soare,

O dăm apoi în mii de raze,

Mai multe decât am primit,

Întregii lumi să dăm de veste:

Iubirea este-n fiecare.

F.N. 14.05.2021

Veneticului

Captiv între două lumi,

Între două doruri, 

Între două vieți, 

Cauți continuu

O noimă, un rost. 

Te cauți pe tine, 

Pribeag, nebun frumos, 

Naufragiat pe un țărm străin. 

Te rogi să apară cineva 

Să te ducă acasă,

Iar acasă

Ești fără astâmpăr , 

Te arde pe dinăuntru

Să naufragiezi iar

Și tot așa, 

Ca într-un dulce blestem, 

Îți macini ființa 

Până când 

Din tine

Nu mai rămane decât 

Un ultim oftat. 

Pierdut

Între rădăcini și vise, 

Faci naveta,

Însetat de pace.

Dar nu știi 

Că pacea a dispărut 

Odată cu primul naufragiu ! 

Tânjești 

Azi după leagăn,  

Mâine după zbor, 

Fără pace,

Fără rădăcini, 

Ca în transă. 

O viață surogat, 

Dulce-amară ! 

Tranzit permanent 

Între inimă și creier, 

Între rațiune și emoții, 

Între a dori și a trebui ! 

La final, obosit,

În care lume vei adormi? 

Acolo unde

Îți piere hazardat, 

Sfâșiat între două lumi, 

Chiar și ultimul oftat?

F. N.

09.04.2021

Reconstituire

 

Așa cum hoțul

............ Se întoarce

.................. La locul faptei, 

Așa mă întorc eu

...............La locul îndrăgostirii

......................................... De tine ! 

Caut începutul

................Iubirii noastre

......................... În luna plină, 

În cerul adânc, 

.............. Tăcuți și veșnici 

.................................. Martori ! 

Îmi legăn dorul

.............Și amintirile

..................În același balansoar, 

Așa cum mi-am legănat

.............................. Dorințele, 

.................................... Șoaptele, 

În acea seară 

........ Primordială. 

M-am întors la sursă 

........................... Și caut 

...................... .......... Întâiul meu fior, 

Caut ecoul

......... Primului meu suspin. 

TE caut 

...... Printre sclipiri de licurici, 

....................... În vibrațiile duioase

Ale chitării , 

........... În cantecele greierilor. 

Încerc 

....... Să mi te smulg

........................ Din piept, 

.................... ........... Din gânduri.

M-am întors în timp

................... Să-mi șterg 

............. ............ Din toți rărunchii

Avalanșa de trăiri

............ Dată de glasul tău,

...........................Acum o vară ! 

Ce ironie dulce ! 

........Cu cât mă legăn mai tare

......................... În același balansoar, 

Cu atât greierii 

............ Îmi cântă mai vioi, 

Licuricii

.........Strălucesc mai abitir, 

Luna 

....... Devine mai mare,

Chitara

........Îmi cântă mai duios, 

Iar TU te ascunzi 

.............. Și mai cu sârg 

.................... În gândurile mele, 

Mai adânc

........ În pieptul meu, 

Ca-ntr-un joc

........... Năzdrăvan

.................... Al lui Eros, 

Din care 

.......... Nu pot scăpa, 

.................... Oricât de tare, 

......................... Sau tocmai pentru ca

Îmi ridic balansoarul

......................... Către cer !

F. N.

03.04.2021

Până la final !

Cândva sper să ajung din nou
În raiul brațelor tale !
Să mă îmbăt din nou
Cu mireasma pielii tale !

Cândva sper să mă scald din nou
În mângâierile tale !
Să uit de mine în tine !

Iubitule,
Te caut în fiecare rază de soare,
În fiecare ciripit de păsări,
În fiecare apus
Și în fiecare răsărit!

Știu că cercetăm
Aceeași linie a orizontului
Și privirile noastre
Se întâlnesc acolo,
Se unesc,
Așa cum inimile noastre
Sunt unite în timp și spatiu

Între noi e lumea toată
Și în același timp nu e nimic,
Pentru că iubirea încă domină totul
Și ne ține sub aripa ei !

Să rămânem sub aripa iubirii
Până la final;
finalul unui dor greu de păcălit;
cine știe când va fi acest final...

Până atunci să ne hrănim cu ecoul
Sărutărilor,
Îmbrățișărilor,
Rugăciunilor noastre, 
Din ziua în care am fost un TOT !

F. N. 15.03.2021

19 Februarie !!

„Foarte, foarte dragă Florence, mă gîndesc mult la tine şi aş vrea să fiu acolo, să te alint.  Te îmbrăţişez de aici, cu spiritul şi inima, şi-ţi trimit multă dragoste“. 

Brâncuși 

21 Decembrie 1938

❤️❤️❤️

Pășesc usor pe vârfuri, sperând să nu mă afli...

Abia sosit-am azi, ce pentru mine-i ieri. 

Prin ușa-ntredeschisă zăresc nouri de praf,

Tăiați de glasul tău și hore de scântei. 

Ascult înfiorată un ritm asurzitor

De lovituri groaie și răsuflare-adâncă:

Un "cântec" de efort, icnit cu hotărâre

Ce poate îmblânzi și cea mai dură stâncă. 

Cu sufletul în palmă, un pas mai fac; pătrund 

În nourii de praf și visele din ei, 

Iar miezul vieții tale, Altarul tău ascuns, 

Descoperit i-acum, întreg, de ochii mei !

Pe tine te zăresc în conul de lumină:

Privești, stând în picioare, materia-bucăți,

Sudori îți curg pe trupul sculptat de-atâta muncă, 

Scăldat ești tot, de lună, zeific tu arăți ! 

Ca Thor, în lupte grele, ridici un braț rotit, 

Lovești atent, precis, pe fiecare semn, 

Barosul cade greu pe dalta ascuțită

Și dalta rupe carnea de piatră, bronz ori lemn ! 

În jur sunt multe forme de mine ne-nțelese,  

Sunt vise transformate în cuburi și spirale, 

Fac slalom printre ele, încet, ca o felină, 

Magnetic sunt atrasă de forța-ți creatoare ! 

Printre scânciri de daltă și muget de baros, 

Suspinul de-ncântare tu mi-l auzi deodat' ! 

Secunda pare secol, nu mai respiri deloc

Și-n aer, brațul tău, îngheață încordat ! 

Mă cauți printre umbre și forme și lumini;

Demult mă așteptai ! Mă simți dar nu mă vezi !

Știi că-s din altă lume și, să rămân cu tine, 

Din piatră, bronz și lemn începi să mă creezi:

Pe rând mă faci Măiastră, apoi și Pogany, 

Copil cu chip angelic și Muză adormită, 

Ba chiar și Vrajitoare; de tine sunt pe rând

Sculptată din lumină, materie fluidă. 

Alunec printre socluri și lemnele vorbesc:

Prin ele spui povești din Gorjul tău natal:

Tradiții, meșteșug, în pietre oglindești, 

Iar vechi povești antice, cioplești contemporan. 

Odaia ta de lucru e Sanctuar ascuns:

În el preschimbi o formă în bucurie pură

Pe care orbii chiar o pot simți ușor, 

Când palmele-nsetate ating piatra-făptură. 

Pe sfinți tu îi poftești la masa ta rotundă, 

Meleagul românesc păzească ei mereu, 

E darul tău măreț deși nimeni nu știe, 

E punct de energii benefice la greu ! 

Dintr-un sărut de piatră, ridici cu meșteșug

Spre alte lumi visate, o poartă către Cer - 

Acces înspre Lumină și Sfânta Vindecare;

E alt cadou de-al tău, nedezlegat mister ! 

Din mini-piramide, "mărgele" de oțel, 

Un sprijin pentru bolta cerească ai sădit, 

E Axa lumii-ntregi, e puntea către Duh, 

O cale de-nălțare, un zbor spre Infinit ! 

Iubirea e izvorul întregii tale arte ! 

Fierar și alchimist, magie faci din muncă, 

Preschimbi cu dăruire materia-n emoții, 

Nu forma ci esența în suflete s-ajungă ! 

Pentr-un artist, Iubirea de fapt e doar prilej 

Ca diamantul-suflet să-i fie șlefuit ! 

Din Sanctuarul tău, plutesc ușor departe, 

Ca un actor vremelnic, ce rolul și-a-mplinit. 

F. N. 18.02.2021

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncu%C8%99i

E zborul meu !

Din când în când ridic privirea
Din umilință-n adorare.
Nu-Ți cer, dar știi că tot aștept
Răspuns la câte o-ntrebare.

Căminul meu sau vreo pădure,
Altare Ți le fac pe rând !
Aceeași rugă urc spre Tine
Înlăcrimată sau râzând !

Mărite Duh, ce vezi în mine
Și chin și zâmbet totodată,
De ce Te joci de-a "uite-o nu e"
Cu sufletu-mi și viața-mi toată ?

Ce-aștepți de nu îmi dai verdictul
Când știi ce e și ce a fost ?
Mai mult, Tu știi ce va să vie
Și poți să schimbi al lumii rost !

Ce pot eu oare să-nțeleg
Din toate câte mi le dai ?
Prea multe semne încâlcite !
Răspunsuri clare Tu nu ai ?

Dar poate-așa mai cresc un pic,
La fiecare-mpiedicare.
Aceasta poate este calea
Să prind Divina învățare !

Căci doar un fier trecut prin foc
Devine dur și rezistent
Și doar călit în flăcări mari
Nu se-ndoiește de prezent !

Nu am ce face, doar accept,
Mă las atrasă-n “jocul“ Tău,
Cad, mă înalț și tot asa,
Învăț să fiu: e zborul meu ! 

F. N. 

Brasov,

04.03.2021

Lui Mihail, peste timp

Tu codrii de aramă
De-i treci încă o dată, 
Sclipiri de cer să vezi
În tainicul izvor,

Cu tine să mă iei,
Pribeagule romantic,
Căci am și eu de dus,
Nemărginit, un dor !

Păduri când mai cutreieri
Desculț, cu vântu-n păr
Și cârduri mari de cerbi
Auzi venind spre tine,

Să mă răpești de tot
Aș vrea și să mă porți
Prin lumile de basm
Ce le-ai clădit în rime !

Iar Sfânta Lună, clară,
Să ne vegheze blând
Și teiul să ne fie
Un magic adăpost,

Sub care să cântăm
Iubirea în poeme,
Din labirint poetic
Să facem deci un rost.

Văpăi de peste ape,
Flori albe de cireș
Și notele ce curg
Din lire fermecate,

Vrăjiții trandafiri
Și ceața argintie,
O umbră ce visează ....
Le recunosc pe toate !

Grăim aceeași limbă,
De-namorați pribegi;
Să te-nsoțesc mă arde,
Căci chinul mi-e la fel !

Un veac și jumătate
Stau între noi ca zidul,
Dar dorul e același
Născut din Sfântul Cer ! 

F. N. 

Brasov, 

01.02.2021

Când mi-e dor.....

Când mi-e dor de legende, 

Închid ochii, 

Îmi trec mâna încet prin părul tău 

Și prind vântul

Care ți l-a mângâiat acum 1000 de ani

În războaiele de cucerire, 

Vikingule ! 

Când mi-e dor de stihuri, 

Îmi apropii buzele

De fruntea-ți înaltă, senină 

Și aud teiul

Cum tot plange de 130 de ani

În rime de iubire, 

Poetule ! 

Când mi-e dor de armonie, 

Îmi lipesc palma

De pieptul tău cald, puternic

Și inima 

Mi-o acordez perfect după cadența

Inimii tale, 

Rapsodule ! 

Când mi-e dor de Psalmi, 

Îți ascult glasul

Ce trece de ziduri, de nori

Și-mi astâmpăr 

Toată gălăgia amară din suflet, 

Și toată vijelia, 

Druidule ! 

Când mi-e dor să visez, 

Îmi las obrazul

Alintat de brațul tău ferm

Și trec ușor 

Peste pragul dintre lumea știută 

Și cea nevăzută, 

Șamanule ! 

Când mi-e dor de noi, 

Dar ești departe, 

Îmi ating tâmpla, coapsele

Și retrăiesc 

Ultimele tale sărutări oftate, 

Șoptite, 

Iubitule ! 

Când mi-e dor

Tu, 

De fapt

Întotdeauna, 

Știi să fii, 

Întotdeauna 

Ești !

F. N. 

Brasov

17.01.2021