E semiîntuneric
În mansarda noastră,
Un flaut se aude
Încet, ca un descânt...
Am tresărit deodată,
Simțindu-ți pielea caldă
Și brațe ferme-n juru-mi,
Dar strânsul lor e blând.
Am încă pleoape grele...
Respir adânc, mai rar
Și corpu-mi se-arcuiește,
Mulându-se pe-al tău.
E vis, ori e aievea?
Mă-ntreb înfiorată,
Simțindu-ți răsuflarea
Fierbinte-n părul meu.
Din creștet până-n tălpi
Și invers, ca-ntr-un joc,
Ne șerpuiesc fiori:
Dulce premeditare!
Sincronizați în tot,
Ne căutăm privirea,
Ne spunem fără vorbe
Cât ne dorim de tare.
Să gust din Suflul tău,
Mai dulce decât viața,
Să sorbi din mine Duh,
Ne-ntrecem înzecit!
Înlănțuiți de-o noapte
Ce pare-o veșnicie,
Am evadat în neant
Iar timpul s-a oprit!
Nu are început,
Nu are un final,
Acum, aici, a noastră
Iubire vrea să ardă!
Sunt zori sau e amurg?
Nu știm, nu vrem să știm!
În suflet ne e Soare
Iar noi, într-o mansardă!
Florenta Vatavu
13.11.2020
London