E semiîntuneric
În mansarda noastră.
Un flaut se aude
Încet, ca un descânt.
Am tresărit deodată,
Simțindu-ți pielea caldă
Și brațe ferme-n juru-mi,
Dar strânsul lor e blând.
Am încă pleoape grele...
Respir adânc, mai rar
Și corpu-mi se-arcuiește,
Mulându-se pe-al tău.
E vis, ori e aievea?
Mă-ntreb înfiorată,
Simțindu-ți răsuflarea
Fierbinte-n părul meu.
Din creștet până-n tălpi
Și invers, ca-ntr-un joc,
Ne șerpuiesc fiori:
Dulce premeditare !
Sincronizați în tot,
Ne căutăm privirea,
Ne spunem fără vorbe
Cât ne dorim de tare.
Să gust din Suflul tău,
Mai dulce decât viața,
Să sorbi din mine Duh,
Ne-ntrecem înzecit.
Înlănțuiți de-o noapte
Ce pare-o veșnicie,
Am evadat în neant
Iar timpul s-a oprit.
Nu are început,
Nu are un final,
Acum, aici, a noastră
Iubire vrea să ardă !
Sunt zori sau e amurg ?
Nu știm, nu vrem să știm !
În suflet ne e Soare
Iar noi, într-o mansardă.
F. N. 13.11.2020
London
