Când mi-e dor de legende,
Închid ochii,
Îmi trec mâna încet prin părul tău
Și prind vântul
Care ți l-a mângâiat acum 1000 de ani
În războaiele de cucerire,
Vikingule !
Când mi-e dor de stihuri,
Îmi apropii buzele
De fruntea-ți înaltă, senină
Și aud teiul
Cum tot plange de 130 de ani
În rime de iubire,
Poetule !
Când mi-e dor de armonie,
Îmi lipesc palma
De pieptul tău cald, puternic
Și inima
Mi-o acordez perfect după cadența
Inimii tale,
Rapsodule !
Când mi-e dor de Psalmi,
Îți ascult glasul
Ce trece de ziduri, de nori
Și-mi astâmpăr
Toată gălăgia amară din suflet,
Și toată vijelia,
Druidule !
Când mi-e dor să visez,
Îmi las obrazul
Alintat de brațul tău ferm
Și trec ușor
Peste pragul dintre lumea știută
Și cea nevăzută,
Șamanule !
Când mi-e dor de noi,
Dar ești departe,
Îmi ating tâmpla, coapsele
Și retrăiesc
Ultimele tale sărutări oftate,
Șoptite,
Iubitule !
Când mi-e dor
Tu,
De fapt
Întotdeauna,
Știi să fii,
Întotdeauna
Ești !
F. N.
Brasov
17.01.2021
