miercuri, 14 februarie 2024

O viata-n plus



Vapaie, valvataie,
Un amalgam de stari,
Ca mii de Sori intr-unul,
In mult prea stramte zari !
Mi-e inima din piept
Un bulgare de foc,
Eu ard in cautari,
Cand lumea sta pe loc !
Nu inteleg latenta
In fapte si gandiri,
Cand timp am prea putin,
Dar prea multe simtiri !
O viata nu-mi ajunge
Sa-mi ard patosul tot !
Din minte si din suflet
Sa-l smulg as vrea sa pot !
O viata-n plus, te rog
Sa-mi dai, Divinitate,
Cu ape-n loc de flacari,
Dulci, line si curate !
Eu ti-am cerut un foc
Din teama de plictis,
Iar tu mi-ai daruit
Parjol in Paradis !
O viata-n plus iti cer,
Sa sting de tot vulcanul !
Nu vreau sa las in urma
Jeratec si catranul !
Londra, 14.02.2024

luni, 12 februarie 2024

Vis divin


În fiecare seară
Ochiul de foc
Ma cheamă blând,
Învelindu-mi sufletul
În foiță de aur.
▪️
În fiecare seară
Ma cuprinde,
Mă fixează dulce,
În mierea unui asfințit
Fără granițe.
▪️
În fiecare seară
Îl absorb,
Mă abandonez
În voalul diafan
De chihlimbar.
▪️
În fiecare seară
Îi șoptesc
Și dor și gând.
Adun sub pleoape
Comoară de ape.
▪️
Glas,
Dans,
Avânt,
Cuvânt,
Suspin:
Ce vis divin !
F V
Londra, 10 feb 2024

 

Calapod femeie ideală:

 




Virgină
Lascivă
Voluptoasă
Fidelă
Flexibilă
Sensibilă
Neajutorată
Alintată
Gătită
Parfumată
Deschisă
Jucăușă
Colorată
Inspirată
Gingașă
Îngăduitoare
Tăcută
etc etc etc…
Pentru viața următoare
As vrea lista la timp!
Sau…mai bine
Voi fi Adam !
F N 10 Feb 2024

duminică, 11 februarie 2024

Eu, mie

 
Îmi rămâne
De fiecare dată
Poezia,
Ca o oglindă din trecut
În care am sădit clipe
Trăite,
Nu inventate
Și la care mă pot întoarce
▪️
Cum se întoarce omul
Către Dumnezeu,
Să afle
Ce a greșit,
Ce a iubit,
Ce a fericit,
Ce a uitat,
Ce a învățat.
▪️
Îmi rămân rimele
Pereche,
Așa cum pereche
Am fost și eu
Candva, cuiva.
▪️
Îmi rămân rimele
Încrucișate,
Așa cum încrucișate
Mi-au fost drumurile vieții.
▪️
Îmi rămân rimele albe,
Așa cum îmi sunt
Clipele ce vor veni.
Cum le voi trăi ?
▪️
Îmi rămân eu mie,
Răstignită-n antiteze,
Salvată-n metafore,
▪️
O Veronică
Veșnic îndrăgostită
De un Eminescu
Veșnic melancolic.

▪️
Îmi rămâne
De fiecare dată
Această poezie,
De fiecare dată
Eu, mie !

 

Florenta Vatavu

Londra, 10.02.2024