Tu, Galatheea !

Pygmalion sunt eu,
Iar tu, o Galathee ! 
Din rugi te-ai întrupat
Și doruri de femeie !

Ești plăsmuit perfect
Din șoapte chemătoare !
Din vise frământate
Eu te-am sculptat, se pare !

Frumoasa Afrodita
Și Dumnezeu cel bun, 
Sătui de plânsul meu, 
S-au hotărât acum

Să sufle duh de viață
Peste năluca ta,
Un trup să-ți dăruiască
Pentru iubirea mea.

Toti Zeii s-au rugat
La Eros, pentru noi,
De dor să ne descânte,
Unul să fim, nu doi.

El semn divin mi-a dat
Pe când visam la tine, 
Într-una dintre nopți,
Vrând chinul să-mi aline.

Eu nu știam că Zeii
În cer s-au întrunit,
Uimiți de-așa iubire,
Uimiți de-așa iubit ! 

Și nici că Afrodita
Cu Dumnezeul Sfânt
Pace-au făcut îndat',
Privind înspre Pământ

La tot ce eu ceream ! 
Dar uite ce minune,
Că ruga mea fierbinte
Fac Zeii să se-adune, 

Pentru că te-am cerut
Cu foc, în visul meu
Și pentru că-mi doresc
Iubirea ta, mereu ! 

Pygmalion și tu,
Iar eu și Galatheea,
Meniți de când e lumea:
Barbatul și femeia ! 

F. N 24 Oct 2020

Suntem un TOT !

 

Port după mine
Speranțe și Vise
Și nu toate sunt ale mele.

Sunt multe și mari,
Cu nume diverse
Și văd că au lacrimi în ele.

Abia m-au văzut,
Dar mă urmează
Pe drumul pe care am plecat.

De-ar ști că-i furtună
În sufletul meu,
Un pas n-ar mai face, deodat' ! 

Dar merg și mă lupt
Cu frica de nou
Simțind că Planul e mare,

N-am voie să cad,
N-am voie să fug,
Sunt mulți care-așteaptă salvare ! 

Eu zbor și le-arăt
Poteca visată
În visul nostru comun

Și dacă n-o văd,
Pe loc o-nfirip,
Mă opresc, aștept și le spun

Secretul ce face
Din vis realitate:
Să mergi mai departe, decis,

Să nu te oprești,
S-asculți doar de tine,
Căci visul e-al tău și-i precis,

Că altul nu știe
Ce simți, ce gândești,
Doar tu poți Destinul să-ntorni !

Eu tremur și tac,
Îi duc mai departe,
Prin valea cu foc și dragoni.

Mă lupt și mă rog,
Mă rog și tot merg, 
Pășesc mai slăbită prin tină

Și caut în mine
Putere și zvâc
Să pot să-i duc la Lumină.

Privesc înainte,
Îi chem ne-ncetat,
Aștept, dacă unii-s mai lenți. 

Deși n-am busolă,
În mine se-ncred, 
Pe drum devin mai atenți

Și calcă mai drept,
Mai apăsat,
Știind că e singura șansă.

Cu timpul se-ajută,
Și mâna își dau,
Ca-ntr-o benefică transă.

În urmă privesc:
Sunt lanțuri de Vise
Unite, mergând în tandem. 

Ce bucurie ! 
Ce împlinire ! 
Acesta e scopul suprem:

Să fiu doar prilej,
Să fiu doar scânteia,
În ei să aprind curaj de luptă.

Dar eu fără ei,
N-aș avea sens
Și calea mi-ar fi mai abruptă.

Sunt zaua din lanț
Și de obosesc, 
Acum sunt convinsă că pot

Să-ncetinesc, 
Odihnă să caut:
Împreună suntem un TOT ! 
F. N. 23.10.2020

Leac pentru DOR

Sunt doruri pe care nu poți să le grăiești 

În vorbe simple, terestre. 

Prin ceruri, prin stele te-arunci, rătăcești 

Și printre hagade rupestre. 

Te-nalți, te afunzi, plutești, te îngropi 

În Cosmos și peșteri, pe rând, 

Văzduhuri și iad și diavoli și popi

Invoci derutată, plângând 

                 

Și vrei să le strigi să facă ce vor 

Cu sufletul tău rătăcit ! 

Să scoată din el povarnicul DOR

De-o oră și-un veac, ne-mplinit ! 

Deodată, în vis, împrejur și în tine

Îl vezi, îl simți, îl respiri. 

E-acolo demult. Zâmbești cu uimire:

Divină spirală de firi ! 

Un calm te-nconjoară, te umple de sens,

În piept ți-e mai cald, mai ușor. 

Dispare în neant tot chinul imens: 

IUBIREA e leac pentru DOR !

F. N. 15.10. 2020

Ultima

 

E ultima seară pe strada cu tei,
E ultima ploaie în cartier.
Un vechi felinar privește la ei,
Murdar, singuratec străjer.

Doar bănci părăsite văd peste tot
Și unde calc, doar frunze căzute.
Fac slalom, le număr și port
Conversații cu umbrele ude.

Le spun ce visez, că am ales,
Că simt momentul - răscruce,
Iar ele se-animă , îmi dau de-nțeles:
Chemarea simțită e dulce.

De mâine am drum departe de-aici
Și drumu-i frumos, dar străin.
Îmi cos amintiri, mă lepăd de frici
Să pot să trăiesc iar din plin.

Pășesc mai încet, inspir mai adânc,
Mă sprijin de vechiul străjer.
"E ultima toamnă " spun iar în gând,
"E ultima ploaie în cartier !"
F. N. 10.10.2020
Brasov