Translate

Căutati pe acest blog

vineri, 2 aprilie 2021

Reconstituire

 


Așa cum hoțul
............ Se întoarce
.................. La locul faptei, 
Așa mă întorc eu
...............La locul îndrăgostirii
........................................De tine!
 
Caut începutul
................Iubirii noastre
......................... În luna plină, 
În cerul adânc, 
.............. Tăcuți și veșnici 
.................................. Martori!
 
Îmi legăn dorul
.............Și amintirile
..................În același balansoar, 
Așa cum mi-am legănat
.............................. Dorințele, 
.................................... Șoaptele, 
În acea seară 
...........Primordială!

M-am întors la sursă 
........................... Și caut 
................................. Întâiul meu fior, 
Caut ecoul
.........  Primului meu suspin!
TE caut 
...... Printre sclipiri de licurici, 
....................... În vibrațiile duioase
........................................Ale chitării, 
.....................................În cântecele greierilor!

Încerc 
....... Să mi te smulg
........................ Din piept, 
.................... ........... Din gânduri!
M-am întors în timp
................... Să-mi șterg 
............. ............ Din toți rărunchii
Avalanșa de trăiri
............ Dată de glasul tău,
...........................Acum o vară!
 
Ce ironie dulce! 
........Cu cât mă legăn mai tare
......................... În același balansoar, 
Cu atât greierii 
............ Îmi cântă mai vioi, 
Licuricii
.........Strălucesc mai abitir, 
Luna 
........... Devine mai mare,
Chitara
..............Îmi cântă mai duios, 
Iar TU te ascunzi 
.............. Și mai cu sârg 
.................... În gândurile mele,
 
Mai adânc
.................... În pieptul meu, 
Ca-ntr-un joc
........... Năzdrăvan
......................... Al lui Eros, 
Din care 
.......... Nu pot scăpa, 
.................... Oricât de tare, 
......................... Sau tocmai pentru că
Îmi ridic balansoarul
......................... Către cer !

Florenta Vatavu
03.04.2021

Niciun comentariu: