Măcar un secol

Ai nume cu iz de portocală și de brad,
Iar vocea ta e un căuș de vise
În care fericită mereu cad,
În clipa când speranțele-mi sunt stinse

Străbați într-o secundă Pământul când m-auzi
Plângând în stihuri frământarea mea,
Și știi, cum nimeni nu știe, să-mi răspunzi,
Iar eu mă simt iubită-n veci deja

Nu știu dacă e cert sau este doar un gând
Ce văd că se-nfiripă azi în mine,
Atât eu sper, ca-n sufletul tău blând,
Să vrei, măcar un secol, să fiu lângă tine

Dar, dacă tot ce simt, iluzii sunt, deșarte,
As vrea să știu de-acum, să nu mai sper.
Mai bine să nu vin, decât străini în fapte
Și-ți voi purta iubirea doar în adâncul cer.

Dar dacă tot ce simt, e și a ta simțire,
Să nu îmi spui, să văd, ca într-un joc,
Cum  vâlvătaia se-aprinde-n a ta fire
Și, când apar, înlănțuiți, să ardem la un loc! 


Florenta Vatavu

05 Aug 2020

????

Ce vrei ?
Foc neoprit!

Ce taci?
O viață golită! 

Ce ai? 
Vis ne-mplinit!

Ce ești?
Iluzie dorită!

Ce mănânci?
Inimi virgine!

Ce plângi?
Nimic și de toate!

Ce oferi?
Uitare de sine!

Ce respiri?
Șoapte sacadate!

Ce strigi?
Curaj de schimbare!

Ce-arunci?
Povara ivită!

Ce bei?
Lacrimi amare!

Ce zici?
Tăceri dureroase!

Ce dormi?

Clipe-coșmar!

Ce poți?

Destine întoarse!

Ce simți?
Un dulce amar!

Ce ești?
Destin ireal!

Florenta Vatavu

03.08.2020

Nu te îndrăgosti...

 
    ♥️ " Nu te îndrăgosti de o femeie care citește, de o femeie care simte prea mult, de o femeie care scrie…

      Nu te îndrăgosti de o femeie plină de vrajă, pasională, nebună!

      Nu te îndrăgosti de o femeie care gândește, care știe ea ce știe, și, mai mult, știe să zboare; o femeie sigură de ea însăși!

      Nu te îndrăgosti de o femeie care râde sau plânge când face dragoste, care știe să-și preschimbe trupul în spirit; și, cu atât mai puțin, de una care să iubească poezia (ele sunt cele mai periculoase), sau care să stea o jumătate de oră contemplând o pictură și care să nu știe să trăiască fără muzică!

     Nu te îndrăgosti de o femeie rebelă și care simte o imensă oroare față de nedreptate. 

De una căreia să nu-i placă, deloc, să se uite la televizor. Nici de o femeie care e frumoasă, oricum i-ar fi chipul și corpul!

      Nu te îndrăgosti de o femeie însuflețită, jucăușă și lucidă și ireverențioasă!

      Să nu-ți dorești să te îndrăgostești de o asemenea femeie!

      Pentru că, atunci când te îndrăgostești de o femeie ca ea, fie că rămâne cu tine sau nu, fie că te iubește sau nu, de la ea, de lângă o asemenea femeie, nu te mai întorci NICIODATĂ la ce erai înainte "!
     
          Martha Rivera Garrido

Regăsire

Oglindă mișcătoare, mereu vie,
Azi mi-ai vorbit ca niciodat'
Și m-ai redat pe mine, mie,
Cu alge, pescăruși m-ai alinat.

Cu albe-nlănțuite șoapte
Mă liniștești, mă-ngâni misterios,
M-ademenești tot mai aproape
Și-mi depărtezi oftatul dureros.

De multe ori mi-ai mângâiat privirea
Și spuma-ți de dantel-am sărutat ,
Dar abia azi mi-am înțeles menirea
Și rătăcirea mea s-a incheiat!

Cu lacrimile-ți verzi imi cureți trupul
Și sufletul mi-l răcorești cântând
Despre Iubirea care-nvinge Timpul,
Căci restul e doar pulbere în vânt.

Și-n ale tale unde primitoare
Mi-aș arunca Visarea, să o duci
Departe-n lumea asta mare,
Să-i crească aripi și atunci,

De prin înalt să-mprăștii eu Iubire,
Speranță si Curaj nebiruit,
Ca, OMUL, iar să creadă-n tine,
Să afle câte ai de dăruit!

Totuna suntem, azi, ca ieri și mâine ,
De parcă împreună ne-am născut
Și fiecare blândă unduire
Îmi spune: fără tine eu nu sunt!

Florenta Vatavu

Tuzla

11.08.2016

Cândva...

Mi-am construit palat
Din vise îndrăznețe,
Din gânduri, o mie,
Din muzici de dor,
Din stihuri de iubire!

Construiesc palatul
În fiecare zi, pentru tine!
Știu că îl vezi,
Pentru că mi-ai mângâiat visele
Cu speranțe!
Știu că vrei să vii,
Pentru că mi-ai ghicit gândurile
Din priviri!

Stiu că arde în tine
Dorința,
Pentru că atunci,
Între două lumi,
Odată cu sărutul nostru,
Timpul s-a oprit în loc!

Îmi fac palat
În fiecare noapte,
Din nălucirile buzelor mele
În pletele tale rebele,
Din șoaptele tale oftate,
Pe gâtul meu înfiorat!

Îmi fac palat
În fiecare clipă,
Iar în următoarea,
Nimic nu mai are sens!

Ești piesa lipsă
Din puzzle-ul vieții mele,
Dar mă încăpățânez
Să construiesc,
Să visez...

Doar așa pot continua
Acest parșiv joc, Viața !

Cândva, între două lumi,
Timpul s-a oprit în loc,
Însă noi am ales diferit!

Florenta Vatavu
19 Ianuarie 2020

Azur...

Albaștri, ireali,
sunt ochii tăi, iubite!
În ei mă oglindesc
mai clar decât mă știu!
Dezleg în ei cărări
de Soartă răsucite,
Așa învăț încet, încet,
din nou, să fiu!

Azurul lor nu-l au
Oceanul și nici Marea,
Al Cerului senin
pălește când apar,
Plutesc în ei Iubirea,
Speranța și Visarea,
Să-i mai sărut, aș vrea,
un singur veac, măcar!

Safire sunt, ori foc
din Lumi-Mistere?
Hipnotizată-n noapte,
mă rog să nu clipești,
Căci teamă-mi e că pierd 

Secundele-Avere,
În care, fără vorbe,
îmi spui că mă iubești!

Și Timpul eu îl blestem,
să stea o veșnicie,
Să nu ne rupă vraja
din noaptea de Ajun!
Prin ochii tăi, iubite,
curaju-mi reînvie:
Aleg făr' ezitare,
să merg pe al tău drum!

Florenta Vatavu

Brașov
31.12.2019

Dacă...

Dacă tot mi-ai dat scânteia,
Doamne, dă-mi și timp destul
Și un ghid, printre nevoi!
Tot încerc să aprind focul,
Dar nisipul din clepsidră
Mi-l tot stinge înapoi!

Dacă tot m-ai vrut pe lume,
Dă-mi și minte și putere
Să duc lupta pân' la capăt!
Dă-mi un semn de orice fel,
Să știu că îmi porți de grijă
Și-mi deschizi al vieții lacăt!

Dacă tot mi-ai dat răbdare,
Dă-mi și cale să mă aflu,
Să mă iert de neputință!
Lung e drumul printre rele,
Bezna mă apasă greu...
Dar tu știi a mea dorință!

Pentru c-ai sădit în mine
O sămânța de-Adevăr,
Pentru că mi-ai dat o rază
Din Suprema Ta Suflare,
Nu renunț, nu fug, nu mor!

Toată viața-mi sunt datoare
Să lupt, să visez, să zbor!

Florenta Vatavu

Brașov
23.12.2019

Ninge. Mărunt. În tăcere

Ninge. Mărunt. În tăcere

Și multe-n tăcere-am sperat!
Privesc atentă-n zăpadă:
Sunt pașii de când ai plecat.

Si mută am fost la plecare
Si oarbă; acum e târziu... 
Doar pașii ți-i număr și doare
Și-n mine sun-a pustiu! 

Aceștia sunt fulgii perfecți
Ce cad peste suflet și vise ?
De fapt sunt reci și defecți
Și sapă în inimi deschise!

Te strig, fără glas, prin troiene,
Alerg prin acest labirint,
Desculță de visele mele.
Desculță, dar gerul nu-l simt...

Dar unde-i magia de iarnă,
Colinde, ghirlande și joc?
Decembre acum e povară
Și-n suflet am pară și foc!

Visez că vii să mă scoți
Din albul - coșmar de durere,
Știu ca ai vrea și că poți!
Ninge. Mărunt. În tăcere... 

Florenta Vatvu

Brașov

4 Decembrie 2019

Tu

 
Mă fură, mă-nvârte, m-aruncă
Vâltoarea numită Destin!
Mă sperii, dar știu că e Sfântă
Lumina de care mă țin!

Prin valuri, pe munți, pe câmpii
Mă trece Destinul grăbit!
Nu te văd, nu te-aud, dar tu știi
Lângă mine să stai neclintit!

Și zbor, și cad și iar zbor,
Cu aripa stângă-nghețată
Un gând mă-înfioară: "Eu mor!"
Si caut Lumina. Deodată,

Te-aud și te văd și te știu
În toate, în Cer și în mine!
Azi frica dispare-n pustiu,
Lumina mea ești Tu, Iubire!

Florenta Vatavu

Brașov
30 Noiembrie 2019

De pază

   fiicei mele:

Din Ceruri, Soare și din Vânt
Un scut îți dau, copile,
Să umbli fără grijă pe Pământ,
Și nopți întregi și zile!

Din Ceață împletesc în juru-ți
Prilej de pază bună,
Prin ea nu trece nici o vorbă grea,
Nedreaptă sau nebună!

Din Ploaie îți urzesc mereu
Un sfânt curățitor de rele,
Și martor fi-va-mi Dumnezeu,
Ca voi fi sabie cu ele!

Din Visul tău să-ți faci o zare,
Spre ea să cânți zilnic un vers,
Și când Ispita te pune la-ncercare,
Să-ți amintesti:
Tu ai drept scut întregul Univers!

Din Dorul tău să-ți faci cărare,
Pe ea să mergi neostoit,
Și când vreo Umbră iar apare,
Tu să nu uiți:
De Ceruri, Soare, Vânt și Ploi tu ești iubit!

Florenta Vatavu

Brașov

12.08.2019

D'Artagnan

     

      Ruptă de lume…regăsire de sine…spiritual…material…ca și cum ai putea ființa în două trupuri deodată…și ai fi ridicat două cămine deodată, fără să știi…unul în care ai fost conștientă, încrâncenată să iasă mare, frumos, luminos, tu…obsedată de ordine, în care stai doar 2 ore pe zi și 5 pe noapte, dar unde nu-ți găsești astâmpărul și celălalt cămin, tot al tău, în care găsești exact aceleași lucruri palpabile...aranjate diferit…într-un spațiu restrâns…crepuscul…impregnat cu tămâie și sandalwood. ….și mai ales acea liniște, detașare de lumea exterioară, mediul perfect pentru visare, unde simți că până și aerul vibrează, te mângâie, te umple de Eu-l tău pierdut.

          În căminul Luitău nu ai schimba nimic….deși pare dezordine….nu ai mișca nici un lucru de la locul lui. Fiecare obiect pare că și-a găsit singur locul, de fapt acolo l-ai fi pus și tu. De fapt, chiar l-ai pus…
          Ca un ritual în care te lași atrasă…în care te abandonezi conștient, savurând starea temporară de visare…negând ziua de mâine…amânând momentul ruperii vrăjii….

          Lasă...mâine e alt capitol…AZI E TOTUL...          Nu…nu, să nu dormi….să nu irosești trăirile….          Nu…nu contează finalul...          Contează că privirile Luitale sunt una...și mâinile Luitale sunt una…și buzele  Luitale sunt una…

          Șoptești...nu îți explici de ce…să nu miști aerul prea tare cu vibrația cuvintelor…..sau să nu-l sperii pe el….Nu știi de ce, dar sunetele ies încet, nu din teamă, ci cu grijă...cu gingășie….parcă vin până la buze, privesc stânga dreapta, și apoi ies tiptil...complotând….

          Tu șoptești….el șoptește...el nu șoptea înainte…dar acum șoaptele lui sunt de fapt ale tale. El…șoptește…și se miră și…nu se opune…șșșt...

          Te încarci aici….însă nimeni nu suferă…pentru că de fapt ție îți furi și te încarci tot tu…          Vis… subconștient materializat…never mind…în scurt timp Eltu veți iar El și Tu…fizic….           

 

         Duci cu tine Eu-l regăsit.... liniștea, detașarea…acordurile de chitară…mirosul de tămâie și sandalwood...

           Nu le pierde pe drum! Nu le lăsa să se risipească!     

Florenta Vatavu

30 mai 2018  

Aripi frânte

De ce nu m-ai lăsat să te iubesc?

Cu aripile-ntinse spre tine am venit
Dar mi le-ai rupt ...brusc...

Și nefiresc!
N-ai vrut să fii iar îmblânzit!

În ochii tăi văd azi o întrebare
La care nu vei mai afla răspuns.
Mi-am adunat bucățile de aripi...

Doare!
Încerc acum să le lipesc pe-ascuns...

Deși nu înțeleg ce rol vrei azi să joci,
Și nici de ce mi-ai frânt iubirea,
Încă tresar, visez 

C-o să mă rogi
Să mă întorc, doar eu să-ți fiu menirea!

Florența Vătavu

Brașov

20.09.2016

Treplev al meu...

Dacă aș trăi cinstit față de mine însămi, 

Așa cum m-ai învățat,

M-aș apropia de tine, 

Ți-aș lua țigara dintre buze, 

Țigara pe care sunt geloasă 

La cât de des te sărută,

Ți-aș gusta zâmbetul seducător 

Cu buzele-mi tremurânde 

Și ți-aș răspunde: 

Da, tu ești Treplev al meu...

Dar nu un Treplev de care vreau să fug, 

Ci pe care mi-l doresc alături o veșnicie!

Ai simți cât de crunt îmi doresc să mă atingi, 

Să mă iubești tandru, pasional, sălbatic...

Apoi să mă lași să mă ascund 

În cuibul brațelor tale...

Să dormim atât de adânc,

Atât de încătușați, 

Încât să număr bătăile inimii tale 

Și să cred că sunt ale mele...

Dar dacă

Te vei simți copleșit și vei fugi,

Ce-mi va rămâne atunci ? Nimic!

Nimic din privirea ta, 

Din gândurile tale!

Aș pierde tot preaplinul pe care mi-l oferi 

Când vorbești despre arta de a trăi!

Brașov,

Iulie 2016

Beatitudine

Beatitudine

Sunt plină de tine
Și nu spun nimănui!

Te păstrez ca pe cel mai de preț talisman
În sertarul inimii!
Rătăcesc pe străzi... prin parcuri...
Îmbătată de privirea ta... de vocea ta...
Visez la mâinile tale, la buzele tale...

Rochia lungă îmi mângâie 

Coapsele... pulpele... gleznele...
Vântul zvăpăindu-se în părul meu...

Sper... știu... într-o zi... curând...

Îi vei lua locul...
Sunt plină de tine
Și nu spun nimănui!

Florenta Vatavu
Brașov
11 Iulie 2016

Inconștiență? Slăbiciune?

Intru de fiecare dată voluntar în cușca leului....

Și mă rog de fiecare dată să mă sfâșie...

Mereu, mereu, mereu,

La nesfârșit...

Florența Vătavu

11 Iulie 2016
         

Mai bine ieri, mai bine azi?

Doar până ieri am fost convinși 

Că ce-am trăit, noi am ales

Și, fiecare, pe alt drum,

A fost total neînțeles!

Dar azi, în joaca sa, Destinul,

Ne-a-mpins șăgalnic înapoi:

Nu s-a sfiit să ne arate 

Că ne-a mințit pe amândoi!

Tot azi, o șansă el ne-a dat

Să ne re-ndrăgostim,

Dar ce dezamăgire cruntă!

Nu pot schimba acest Destin!

Mai bine azi, mai bine ieri?

Nu știu, pot doar să plâng

De fericire-ngemanată

Cu chinul permanent din gând!

Mai bine ieri, mai bine azi?

Nu știu, pot doar să sper

Deși pe drumuri diferite,

Că ne-aparținem 

Și pe Pământ și-n Cer!

Brașov,

03 Octombrie 2014

Final de bal

Încet, dar sigur, se dărâmă
Al vieții turn zidit în van!

Când viața de un fir ți-atârnă,
Te dumirești că la final
Nimic nu iei, iar lângă pat
Dansează Moartea-n rochie de bal!

Din tot ce-ai fost și-ai adunat
Acum încape-ntr-o cutie...

Câte-amintiri ! Și ce păcat !
Nimeni n-o să le mai știe !

Privești în ceață, resemnat,
Finalul balului să vie!

Florența Vătavu

Brașov, 

19 iunie 2014

Pact nocturn

Te chem mereu în visul meu,

În fiecare noapte
Și fiecare zi-i prea lungă,
Până te simt aproape!

Te fur în fiecare seară
Și te dezleg în zori,
Dar tu nicicând nu vei afla,
Că ne-am iubit de multe ori!

Cu ochii minții deslușesc
Al nostru pact nocturn
Și-ar trebui să îl opresc...
Știu, e un joc nebun!

Dar când amurgul mă-nconjoară
Și ochii minții se închid,
De dor nebun se înfioară
Iar, al meu suflet chinuit...

Florența Vătavu

Brașov,  

Iunie 2014

     

       Pentru prima dată după mult, mult timp, călătoresc cu trenul și cu taxiul în afara Brașovului, mai exact spre și în București. După traficul lejer se pare că am făcut schimb de oraș cu bucureștenii, fiind și o zi de sâmbătă.

    În doar câteva ore, cu rucsacul în spate am retrăit bucuria călătorului fără griji, bucuria de a întâlni fețe noi, expresive. De exemplu, un grup de iubitori de munte m-au însoțit până la Sinaia. Tinerețea din gesturile și glasurile lor le ascundea vârstă de 50 de ani și mai bine...ce fericire să vezi oameni fericiți !

    

    Sau azi, în fuga taxiului prin Capitală, m-au fascinat doi ochi albaștri ca cerul senin, ce mă fixau de sub o claie de par alb, de la fereastră unui autobuz...acel albastru ireal era atât de adânc, atât de imobil...

    

   Ocazia cu care am ieșit din Brașov este una nefericită despre care nu am forță sufletească să vorbesc, deși o profundă indignare m-ar îndreptăți să mă cert cu EL.

  În această împrejurare, am “văzut” cum două suflete își vorbesc, într-un limbaj doar de ele știut, neauzit de noi, muritorii. Într-o contopire totală, într-o liniște deplină, deși fac parte din lumi diferite, cea văzută și cea nevăzută, au vorbit, au râs, au plâns, s-au iubit, și-au luat rămas bun.da, cu siguranță a fost mai înduioșător decât orice strigat de jale!

   Acum, la fereastra vagonului meu, alunecând prin peisajul verde crud, mă regăsesc pe mine, adolescenta visătoare, care simțea că poate urni munții din loc cu un singur gând...

  Mi-a fost dor de visele mele, de voiajul cu trenul, de frumoșii oameni, în toate trăirile lor!

   11 Mai 2013,  

    Călătorie ușoară, Remus!