Treplev al meu...

Dacă aș trăi cinstit față de mine însămi, 

Așa cum m-ai învățat,

M-aș apropia de tine, 

Ți-aș lua țigara dintre buze, 

Țigara pe care sunt geloasă 

La cât de des te sărută,

Ți-aș gusta zâmbetul seducător 

Cu buzele-mi tremurânde 

Și ți-aș răspunde: 

Da, tu ești Treplev al meu...

Dar nu un Treplev de care vreau să fug, 

Ci pe care mi-l doresc alături o veșnicie!

Ai simți cât de crunt îmi doresc să mă atingi, 

Să mă iubești tandru, pasional, sălbatic...

Apoi să mă lași să mă ascund 

În cuibul brațelor tale...

Să dormim atât de adânc,

Atât de încătușați, 

Încât să număr bătăile inimii tale 

Și să cred că sunt ale mele...

Dar dacă

Te vei simți copleșit și vei fugi,

Ce-mi va rămâne atunci ? Nimic!

Nimic din privirea ta, 

Din gândurile tale!

Aș pierde tot preaplinul pe care mi-l oferi 

Când vorbești despre arta de a trăi!

Brașov,

Iulie 2016