Aievea sau Coșmar ? - poezie fără sfârșit -

 

Zăludă alerg prin hățiș

Cu hainele franjuri și ude,

Un puzzle creez din pietriș

Adânc în tălpile-mi crude.

Prin vene îmi curge durere,

Gonesc și mă zbat să nu plâng,

"Acasă" inima-mi cere,

Acolo visez să ajung

Furtună de frunze uscate

În păr mi se-aruncă și-n sân.

Mistreții rânjesc pe la spate...

Se-aude un cântec păgân.

Se scurge prin plete durerea

Din trupu-mi firav și-obosit.

Tovarăș de drum mi-e tăcerea,

Căci focul din piept e-adormit.

Grămezi hămesite de spini

Cămașa-mi agață sălbatic,

În păr mi se prind mărăcini

Tot cerul i-acum roșiatic.

Noroiul îmi roade din tălpi,

Un ger nefiresc mă-nconjoară,

Pădurea e plină de șerpi,

Dar gândul acasă îmi zboară.

O negură-nghite cărarea

Ce ace-venin mă străpung?

Ce dulce se-aude chemarea!

Acasă e musai s-ajung!

Cu spini, mărăcini și noroi,

Pe haine, în păr și în suflet,

Alerg, nu privesc înapoi,

Din spate m-ajunge un urlet.

Mistreții cu ochii de jar 

Se-avânta să rupă din mine

Aievea e tot, sau coșmar ?

......................................

Florenta Vatavu

18 Sept 2023

London

Learn to be!

Dancing birds

And singing trees

In the orange breath of Autumn;

On the alley

Is just me,

No one else to see how often

Do I cry

Or do I pray

Looking deep, into the sky,

Day and night

Without rest,

Every second asking why!

Orange light

Diffuse and soft

Is the answer that I get:

“Just enjoy,

Enjoy the moment,

Past is that you must forget!

Kiss the flowers,

Dance like birds,

Bearfoot walk and climb a tree,

Greet the sun,

And deeply breathe,

You must learn again to be! “

F.N. London, 2022

În ultimul ceas

Tu, care ești mai strălucitor

Decât toți sorii la un loc,

Mai blând decât toate brizele mărilor,

  

Tu, care ai vocea

Mai dulce decât a privighetorii, Pentru că toate din Tine au răsărit  

Și în Tine se vor întoarce,

Te rog întinde aripile îngerilor Tăi peste noi, Cei goi, săraci, înfricoșați,

Înfrigurați și flămânzi,  

Să ne protejeze!

Trimite razele Tale vindecătoare

Să împrăștie Umbrele viermuitoare avide de sânge.

Infinită-ți este mila, Doamne, Pentru Creația Ta! Dragostea Ta să orbească Încrâncenata scârnăvie Din mintea acestei ființe plină de ură! Să-l faci într-o secundă să revină în Ceruri Și să se reîntrupeze apoi În cel mai iubitor de oameni și de viață! Adu-i în piept din nou inima 

Furată de entități murdare!

Albește-i-o așa cum zăpada albește 

Crestele munților!

Curață-i-o Doamne așa cum valurile

Spală țărmurile de ierburi netrebuincioase! Adu-i în privire naivitatea unui prunc

Și bucuria unui îndrăgostit, Astfel încât să nu se mai recunoască! Revelează -i -Te Doamne la ceas de seară Înainte de a-și închide pleoapele

Pentru somnul său ignorant! Zdruncină-i conștiința și mângâie-l

Până îi dispare trauma de copil neiubit. Doar Tu poți să transformi demonii în îngeri

Și mocirla în aur! Doar Tu poți să-l trezești!

Să-i curgi prin vene ca un foc purificator!

 

Doar Tu poți să-l îmbăiezi în lumina Ta, Astfel încât să părăsească drumul întunecat

Pe care a început să meargă! Mă rog, Doamne, cu aceeași încredere Cu care Te-am rugat

Să mă aduci pe mine la lumină! Noi toți suntem unul și Tu ești noi toți!

Florenta Vatavu  

London, 01/03/2022

Țiuie

țiuie
aceeași ceartă ritmată din copilărie, între o tablă și ploaia nesătulă, aceeași stare de vomă în fața negrului, doar că azi e mai adânc! țiuie din nou 

hăul din mine a fugă, a lacrimă, a amar... strâng apa de ploaie pentru mâine, că azi nu am trup... mă voi scalda în ea 

după ce ființez din nou, după ce mă zvârlu din carusel! nici măcar nu am amețit destul; sunt prea lucidă, de aceea doare țiuitul așa de tare! să mai stau în el, zic, în caruselul ce fu odată leagăn, măcar să prindă o viteză egală cu pofta mea de dezintegrare, apoi să mă prind cu miile de bucăți-trup de colțuri stelare și să șed acolo, până cearta ritmată dintre o tablă și ploaia nesătulă va tăcea, până ce leagănul mă va chema, să mă peticesc din nou... Florenta Vatavu Brașov, 07/07/2022

Izzy - Balada unui câine mic

 

Mi-e frig si frică; unde sunt?

Nu văd prea bine împrejur...

E întuneric și mă-ntreb

Câte mai pot să-ndur!

Tu cine ești? De unde vii?

Te rog să nu-mi faci rău!

Ahh, cât e de bine

Să mă-ncălzești la pieptul tău!

Aud ceva: un zgomot slab,

Ritmat și cunoscut!

Să nu mă lași deoparte iar,

Frica-mi dispare, de-l ascult!

E cald și bine când mă mângâi

Și nu mai tremur, dintr-o dată!

Să pot vorbi aș vrea acum:

Ești mama mea adevărată?

De ce fug munții pe fereastră?

Și cine sunt aceștia toți?

Ascunde-mă în sânul tău,

Ferește-mă de răi și hoți!

Adorm adânc, în sân de mamă

Și mă-ncred în mângâieri.

Știu că orice-ar fi, de-acum

Ea nu mai pleacă nicăieri!

Dar câteodată gem în somn,

Visez adânc, oftez adânc.

Ceva, dar nu știu ce anume,

Simt că lipsește; încep să plâng,

Dar mămica mă cuprinde,

Mă alintă-ncetișor,

Îmi șoptește, chiar îmi cântă

Despre dragoste și dor.

Ah, deodată, ne mișcăm,

Dintre vise eu tresar,

Și prin gerul de afară

Nasul imi îngheață iar.

Și-ntr-un timp, batem la ușă.

Se deschide imediat.

Un morman de păr apare

Uff ! Ce m-am speriat!

E fetiță, tot ca mine,

Creață e, cum sunt și eu,

Un picuț e mai înaltă

Și râde, râde mereu!

Mă înhață de la mama,

Mă cuprinde, mă privește,

Mă sărută pe urechi

Și mă rostogolește.

Stai puțin, că sunt micuță

Și abia stau pe picioare!

Dă-mi mai bine niște apă

Și ceva bun de mâncare!

Mama stă și râde toată.

Pe-amândouă ne privește,

Luminoasa, fericită,

Repetă că ne iubește.

Uite-așa deci am ajuns

Într-o veselă căsuță:

Răsfățată, alintată,

Surioară de fetiță!

Florenta Vatavu 

30 Aprilie 2021

Izzy, 6 ani

Poezie

de Rabindranath Tagore

M-am trezit şi am găsit mesajul tău o dată cu dimineaţa.

Nu ştiu ce-mi aduce, pentru că încă nu am învăţat să citesc.

Voi lăsa savantul neştiitor al cărţilor sale şi n-am să-l întreb:

ştiu eu dacă ar putea el să-l înţeleagă?

Mi-am atins fruntea cu scrisoarea ta, am apăsat-o pe inima mea,

iar când noaptea va veni mută şi stele se vor arăta

una câte una, am s-o deschid pe genunchii mei şi voi sta tăcut.

Frunzele murmuitoare mi-o vor citi cu glas tare;

râul grăbit mi-o va fredona şi cele şapte stele

ale cunoaşterii mi-o vor cânta în ceruri.

Nu pot găsi ceea ce caut; ceea ce aş vrea să învăţ nu înţeleg,

dar această veste pe care n-am izbutit s-o desluşesc

mi-a ridicat povara, şi gândurile mele s-au preschimbat în melodii.

26 Mai 2021

Atât rămâne...

 

De azi, ora 13.47, linia 3, vagonul 21, nu-mi mai plac gările -

aceste portaluri spre nefericire, care sfâșie suflete!

De azi, ora 13.47, linia 3, vagonul 21, nu-mi mai plac trenurile - gigantici miriapozi metalici, flămânzi, ce înghit cu nesaț oamenii, pe care îi regurgitează apoi la sute de km depărtare, scrâșnind ascuțit de foame!

Unul oprește exact în fața ta așteptând prada și pleacă apoi gâfâind, îndestulat cu speranțe, vise, lacrimi, sărutări pe fugă, jumătăți de inimi, cântece stinse, dulci promisiuni...

Într-o mare de chipuri străine: ecou de metal, tăcere, pustiu, gol, nonsens, tălpi de plumb, brațe inerte, privire fără sprijin, buze orfane!

Atât rămâne din tine, Cel rămas...

Florenta Vatavu

26 Mai 2021

Diminețile iubirii noastre

Deși ziua nu s-a copt

Și luna-i tot pe boltă,

Iar ochii încă lenevesc

Sub pleoape visătoare,

În marea de tăcere albă,

În raze-abia ivite,

În sfântul nostru așternut,

Îți sorb o sărutare!

Primordial gest, conștient,

Un prim fior de înviere,

Scânteie ce animă trupul,

O primă răsuflare!

Motorul vieții îl pornim;

Complici la nemurire,

În cuib de inimi adunăm

Lumina de la Soare,

O dăm apoi în mii de raze,

Mai multe decât am primit,

Întregii lumi să dăm de veste:

Iubirea este-n fiecare!

Florenta Vatavu 

14.05.2021

Veneticului

Captiv între două lumi,
Între două doruri, 
Între două vieți, 
Cauți continuu
O noimă, un rost!

Te cauți pe tine, 
Pribeag, nebun frumos, 
Naufragiat pe un țărm străin!

Te rogi să apară cineva 
Să te ducă acasă,
Iar acasă
Ești fără astâmpăr , 
Te arde pe dinăuntru
Să naufragiezi iar!

Și tot așa, 
Ca într-un dulce blestem, 
Îți macini ființa 
Până când 
Din tine
Nu mai rămane decât 
Un ultim oftat!

Pierdut
Între rădăcini și vise, 
Faci naveta,
Însetat de pace,
Dar nu știi 
Că pacea a dispărut 
Odată cu primul naufragiu! 

Tânjești 
Azi după leagăn,  
Mâine după zbor, 
Fără pace,
Fără rădăcini, 
Ca în transă!

 
O viață surogat, 
Dulce-amară ! 
Tranzit permanent 
Între inimă și creier, 
Între rațiune și emoții, 
Între a dori și a trebui!

 
La final, obosit,
În care lume vei adormi? 
Acolo unde
Îți piere hazardat, 
Sfâșiat între două lumi, 
Chiar și ultimul oftat?

Florenta Vatavu
09.04.2021