Aripi frânte

De ce nu m-ai lăsat să te iubesc?

Cu aripile-ntinse spre tine am venit
Dar mi le-ai rupt ...brusc...

Și nefiresc!
N-ai vrut să fii iar îmblânzit!

În ochii tăi văd azi o întrebare
La care nu vei mai afla răspuns.
Mi-am adunat bucățile de aripi...

Doare!
Încerc acum să le lipesc pe-ascuns...

Deși nu înțeleg ce rol vrei azi să joci,
Și nici de ce mi-ai frânt iubirea,
Încă tresar, visez 

C-o să mă rogi
Să mă întorc, doar eu să-ți fiu menirea!

Florența Vătavu

Brașov

20.09.2016

Treplev al meu...

Dacă aș trăi cinstit față de mine însămi, 

Așa cum m-ai învățat,

M-aș apropia de tine, 

Ți-aș lua țigara dintre buze, 

Țigara pe care sunt geloasă 

La cât de des te sărută,

Ți-aș gusta zâmbetul seducător 

Cu buzele-mi tremurânde 

Și ți-aș răspunde: 

Da, tu ești Treplev al meu...

Dar nu un Treplev de care vreau să fug, 

Ci pe care mi-l doresc alături o veșnicie!

Ai simți cât de crunt îmi doresc să mă atingi, 

Să mă iubești tandru, pasional, sălbatic...

Apoi să mă lași să mă ascund 

În cuibul brațelor tale...

Să dormim atât de adânc,

Atât de încătușați, 

Încât să număr bătăile inimii tale 

Și să cred că sunt ale mele...

Dar dacă

Te vei simți copleșit și vei fugi,

Ce-mi va rămâne atunci ? Nimic!

Nimic din privirea ta, 

Din gândurile tale!

Aș pierde tot preaplinul pe care mi-l oferi 

Când vorbești despre arta de a trăi!

Brașov,

Iulie 2016

Beatitudine

Beatitudine

Sunt plină de tine
Și nu spun nimănui!

Te păstrez ca pe cel mai de preț talisman
În sertarul inimii!
Rătăcesc pe străzi... prin parcuri...
Îmbătată de privirea ta... de vocea ta...
Visez la mâinile tale, la buzele tale...

Rochia lungă îmi mângâie 

Coapsele... pulpele... gleznele...
Vântul zvăpăindu-se în părul meu...

Sper... știu... într-o zi... curând...

Îi vei lua locul...
Sunt plină de tine
Și nu spun nimănui!

Florenta Vatavu
Brașov
11 Iulie 2016

Inconștiență? Slăbiciune?

Intru de fiecare dată voluntar în cușca leului....

Și mă rog de fiecare dată să mă sfâșie...

Mereu, mereu, mereu,

La nesfârșit...

Florența Vătavu

11 Iulie 2016
         

Mai bine ieri, mai bine azi?

Doar până ieri am fost convinși 

Că ce-am trăit, noi am ales

Și, fiecare, pe alt drum,

A fost total neînțeles!

Dar azi, în joaca sa, Destinul,

Ne-a-mpins șăgalnic înapoi:

Nu s-a sfiit să ne arate 

Că ne-a mințit pe amândoi!

Tot azi, o șansă el ne-a dat

Să ne re-ndrăgostim,

Dar ce dezamăgire cruntă!

Nu pot schimba acest Destin!

Mai bine azi, mai bine ieri?

Nu știu, pot doar să plâng

De fericire-ngemanată

Cu chinul permanent din gând!

Mai bine ieri, mai bine azi?

Nu știu, pot doar să sper

Deși pe drumuri diferite,

Că ne-aparținem 

Și pe Pământ și-n Cer!

Brașov,

03 Octombrie 2014

Final de bal

Încet, dar sigur, se dărâmă
Al vieții turn zidit în van!

Când viața de un fir ți-atârnă,
Te dumirești că la final
Nimic nu iei, iar lângă pat
Dansează Moartea-n rochie de bal!

Din tot ce-ai fost și-ai adunat
Acum încape-ntr-o cutie...

Câte-amintiri ! Și ce păcat !
Nimeni n-o să le mai știe !

Privești în ceață, resemnat,
Finalul balului să vie!

Florența Vătavu

Brașov, 

19 iunie 2014

Pact nocturn

Te chem mereu în visul meu,

În fiecare noapte
Și fiecare zi-i prea lungă,
Până te simt aproape!

Te fur în fiecare seară
Și te dezleg în zori,
Dar tu nicicând nu vei afla,
Că ne-am iubit de multe ori!

Cu ochii minții deslușesc
Al nostru pact nocturn
Și-ar trebui să îl opresc...
Știu, e un joc nebun!

Dar când amurgul mă-nconjoară
Și ochii minții se închid,
De dor nebun se înfioară
Iar, al meu suflet chinuit...

Florența Vătavu

Brașov,  

Iunie 2014

     

       Pentru prima dată după mult, mult timp, călătoresc cu trenul și cu taxiul în afara Brașovului, mai exact spre și în București. După traficul lejer se pare că am făcut schimb de oraș cu bucureștenii, fiind și o zi de sâmbătă.

    În doar câteva ore, cu rucsacul în spate am retrăit bucuria călătorului fără griji, bucuria de a întâlni fețe noi, expresive. De exemplu, un grup de iubitori de munte m-au însoțit până la Sinaia. Tinerețea din gesturile și glasurile lor le ascundea vârstă de 50 de ani și mai bine...ce fericire să vezi oameni fericiți !

    

    Sau azi, în fuga taxiului prin Capitală, m-au fascinat doi ochi albaștri ca cerul senin, ce mă fixau de sub o claie de par alb, de la fereastră unui autobuz...acel albastru ireal era atât de adânc, atât de imobil...

    

   Ocazia cu care am ieșit din Brașov este una nefericită despre care nu am forță sufletească să vorbesc, deși o profundă indignare m-ar îndreptăți să mă cert cu EL.

  În această împrejurare, am “văzut” cum două suflete își vorbesc, într-un limbaj doar de ele știut, neauzit de noi, muritorii. Într-o contopire totală, într-o liniște deplină, deși fac parte din lumi diferite, cea văzută și cea nevăzută, au vorbit, au râs, au plâns, s-au iubit, și-au luat rămas bun.da, cu siguranță a fost mai înduioșător decât orice strigat de jale!

   Acum, la fereastra vagonului meu, alunecând prin peisajul verde crud, mă regăsesc pe mine, adolescenta visătoare, care simțea că poate urni munții din loc cu un singur gând...

  Mi-a fost dor de visele mele, de voiajul cu trenul, de frumoșii oameni, în toate trăirile lor!

   11 Mai 2013,  

    Călătorie ușoară, Remus!

Dezleagă-mă

Cine sunt eu, 
Să-ți cer
Ce nici eu nu-ți pot da?

Tu ești cel ce ești,
Eu nu știu cine sunt...

Sărută palma mea cu palma ta,
Să-mi astâmpăr setea de a fi,
Și învață-mă să urc pe raza de soare 
Aleasă de tine, cu tine…

Cine ești tu,
Să dai năvală în liniștea mea,
Fără să știi,
Fără vreo vină?

Din ce colț de stea te-ai întrupat,
Și te-ai ascuns în visele mele?

Dezleagă-mă, 
De nu e prea târziu!
Iubește-mă... sau… trezește-mă!

Brașov,
Oct 2012

Iertăciune

La capul tău de înger adormit,
M-am așezat să scriu vreo două gânduri,
Căci sufletul din nou mi-e chinuit...

Îngenunchez acum cu sufletul în palmă
Și îți șoptesc de iertăciune-un stih,
Că mai greșesc și eu, copil iubit...

Cu D-zeu, cu mine, cu Destinul,

Nu vreau să duc o luptă cruntă!
Aminte mi-e în fiece secundă!

Bătut-am fost de valuri de trăiri!
Întinde-mi mâna Doamne, iute
Și frânge-mi relele porniri! 

Brașov, 2011

Steluța mea, Sabina mea

Steluța din privirea ta,
Am mai văzut-o undeva,
Printre norii trecători,
Printre crengi de măr și flori!

Te-am visat și te-am simțit,
Te-am chemat și te-am iubit
Încă de prin galaxii!
Steluța mea, știam că vii !

Mi-ai șoptit duios și lung:
"Într-o noapte am s-ajung"
Și, în fiecare noapte,
Mă trezeam în vis de șoapte!

La fiecare tremur fin
Am încercat să nu suspin,
Să nu alung secunda care
Ne-nlănțuia atât de tare!

Și, când deodat-ai răsărit,
Steluță mică de argint,
Am înțeles atunci din nou,
Că Cerul mi te-a dat cadou! 

Florența Vătavu

Pentru fiica mea, (19 Iulie 2009)
Brașov,

"Jurnal filozofic"de C-tin Noica

"E rău să nu asculți, dar mai rău este să asculți și să nu ții minte"

"Stări de spirit trebuie date altora, nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături".

"Ignoranță, câtă viață e în tine ! " 

"Filozofia te învață să gândești, nu adevărul ".

"Există adevăruri, nu adevăr, există realități nu realitate"!

Totuși prea devreme !

E ultima toamnă
Și totuși prea devreme să cobori...
Ți-a pierit teama de-ntuneric?

Mai zboar-un porumbel visând
S-atingă Cuvântul...
Cât va dura oare până va mirosi a ars?

Iartă-mi tăcerea,
Iartă-mi îndrăzneala fierbinte
De a te căuta dincolo de prag,
Încerc să-l sfărâm cu gânduri...

Mi-e sete să urlu: ZĂBOVEȘTE !!!

Oreavu, 6 oct. 1996
Eufrosinei Roman

Perpetuu

Sub frunze de măslin
Se ascund sfere de nori
Mirosind exotic si negru!

În teiul dulce fug valuri
Înțepate de aripi astrale,

Iar în lacrima unei sălcii
Mi se numără visele
De când eram ciocârlie...

Rm Sărat,
1996

De-ai fi ...

De-ai fi Neptun,
Aș fi o sirenă, să plutesc în tine!

Ți-aș săruta fiecare coral
Și mi-aș face cunună de alge,
Lăsându-ți lacrimile verzi să-mi scalde trupul!

Rm Sărat,
1995

Sfârșitu-i mai aproape

Ca ultima petală de trandafir rănit,
Ca ultima secundă din clepsidră,
Simt pulsul firii plângându-mi în șoapte...

Aștept în agonie o lacrimă de cer,
Ascult ecoul geamăn al clipelor deșarte
Și le sărut în mine când pleoapele s-aștern,

Căci, în șoapta firii plânse,
Sfârșitu-i mai aproape...

Rm Sărat,
Sept 1995

Labirint

Din umbrele noastre 

Am însăilat un labirint,
L-am închinat apoi 

Firului de iarbă,
Îmbătat cândva 

De șoaptele tale cuminți.

Ți-am desenat uitarea 

Cu o singură lacrimă,
Însă era prea strâmtă cătușă visării,
Ca să accepți un ultim popas!

Te aștept să mă descifrezi,
Deși m-ai lăsat deschisă...
Ecoul miresmei tale mă îngână încă,
Sub același fir de iarbă!

Predeal,
excursie final de liceu
17.06.1996