Iubesc iluzia iubirii noastre,
Aceea, din iarba crudă,
Cu miros de vară,
De adolescență.
Aceea, din iarba crudă,
Cu miros de vară,
De adolescență.
Iubesc literele indescifrabile
Dăruite pe un șervețel de cantină,
Păstrat în jurnalul
Unei posibile iubiri.
Atât de prețioasă,
Fragila hârtie
Se poate destrăma,
De aceea nici n-o mai ating,
De teamă că semnele ebraice
Vor dispărea
Și, o dată cu ele,
Iubirea noastră imaginară.
Am privit-o de multe ori
Sperând să descifrez acolo
Motivul tăcerii tale,
Fugii tale.
Răspunsul
L-am găsit mai târziu,
Mult prea târziu,
Din întâmplare,
Pe muchie de sminteală
Și păcat.
Iubesc ciuperca de copac
Pe care mi-ai dăruit-o,
Ca o premoniție
A iubirii noastre neîmplinite!
Pe care am îngropat-o
Abia atunci când
A mucegăit pe altarul
Așteptării mele.
Abia atunci când
A mucegăit pe altarul
Așteptării mele.
Mult timp după aceea
Ți-am privit chipul
Și nu te-am recunoscut,
Ți-am auzit vocea
Și nu te-am recunoscut.
Te recunosc acum,
După încă un deceniu,
În luna topită în mare,
În vântul din păr
În mirosul liniștii,
În teama de fluturi, de noi.
Această confesiune
Este ultima
Din trilogia mea emoțională,
Prima făcută cu speranță naivă,
A doua, cu furie judecătoare
Și aceasta cu acceptare conștientă.
Iubesc întoarcerea spre noi
Prin rime și metafore!
Nu aș schimba nimic
Din infimul ce a fost,
Din imensitatea ce putea să fie!
Așa pot să savurez
Eternitatea iubirii noastre perfecte!
Florenta Vatavu
08.09.202
