Alfa si Omega

 

Am fost aici înainte de facerea lumii,

Înainte de primul quark,

Martor permanent al Timpului

Inventat, inexistent.

Voi fi aici și după

Ultimul scâncet al Universului!

N-ar trebui să mă mire

Făcutele și nefăcutele,

N-ar trebui să prejudec,

N-ar trebui să mă-nfior,

Dar am rătăcit calea!

Sunt mama mamei mele,

Sunt fiica fiicei mele,

Sunt Alfa și Omega,

Așa cum am spus lumii

Acum 2024 de ani!

Trebuie doar să-mi aduc aminte!

Florența Vatavu

Londra,

28 April 2024

Inimi-Phoenix

 

                                         

Sunt inimi rătăcite

Pe străzile Destinului,
Bezmetice,
Sperând să se agațe
De o altă inimă
Cu care să-și panseze
Abisurile nenumărate,
Pe cât de multe,
Pe atât de adânci,
Pe atât de ireversibile.

Sunt inimi – nomade,
Naive, iluzionate,
Far’de răgaz,
Căutând la infinit
Acel ceva povestit de unii,
Acel ceva promis
De o Divinitate închipuită,
Care să le odihnească
Într-o fericire
Imensă, eternă.

Sunt inimi resemnate.
Amorțirea lor devine o pace
În care toate abisurile
Se închid,
Căutarea se oprește,
Iluzia dispare.
Ochii lor, acum străvezii
Povestesc nonsensul
Și uitarea
Ca răspuns la
Așteptările din trecut

Dar
Sunt și inimi - Phoenix
Cu aripi mai lungi
Decât rătăcirea
Și mai puternice
Decât resemnarea.
Renasc în fiecare zi
Din focul iubirii
Și din oceanul de lacrimi
Știind că e singurul drum
Spre eternitate,
Spre sine.

Florenta Vatavu
Londra,
18.03.2024

Final

   

Și iar îmi număr frunzele amare....
Scoica din care mă nasc e obosită,
Mi-e frig...

Mi-am strâns crengile ca o mâna zbârcită,
Înnegrind curcubeul unui vis.
Îmi întorc apoi vena spre răsărit
Să mi se ierte neputința
De-a mă albi 
Pe rug de spini.

În care dintre ceruri să-mi spăl dorința
Cu pulberea durerii
Și cum să leg de mine 
Plânsul - o frunză prea amară,
De un altar prea mic ?

Florența Vatavu
Iunie, Rm Sărat, 1996

O viata-n plus

Vâpaie, vâlvătaie,
Un amalgam de stări,
Ca mii de sori într-unul,
În mult prea strâmte zări!

Mi-e inima din piept
Un bulgăre de foc,
Eu ard în căutări,
Când lumea stă pe loc!

Nu înțeleg latența
În fapte și gândiri,
Când timp am prea puțin,
Dar prea multe simțiri!

O viață nu-mi ajunge
Să-mi ard patosul tot!
Din minte și din suflet
Să-l smulg aș vrea să pot!

O viață-n plus, te rog
Să-mi dai, Divinitate,
Cu ape-n loc de flăcări,
Dulci, line și curate!

Eu ți-am cerut un foc
Din teamă de plictis,
Iar tu mi-ai dăruit
Pârjol în Paradis!

O viață-n plus îți cer,
Să sting de tot vulcanul!
Nu vreau să las în urmă
Jeratec și catranul!

Florenta Vatavu,
Londra, 14.02.2024

Vis divin

În fiecare seară

Ochiul de foc

Mă cheamă blând,

Învelindu-mi sufletul

În foiță de aur.

În fiecare seară

Mă cuprinde,

Mă fixează dulce,

În mierea unui asfințit

Fără granițe.

În fiecare seară

Îl absorb,

Mă abandonez

În voalul diafan

De chihlimbar.

În fiecare seară

Îi șoptesc

Și dor și gând.

Adun sub pleoape

Comoară de ape.

Glas,

Dans,

Avânt,

Cuvânt,

Suspin:

Ce vis divin!

F V

Londra, 10 feb 2024