Translate

Căutati pe acest blog

miercuri, 27 august 2025

Leac pentru tristețe




Azi m-a pândit un nor de după brad
Exact când mă-nghițea o tristă amintire
Așa pufos și alb și creț și…drag,
Mi-a transformat tristețea-n fericire
 
Când l-am zărit printre clipiri de pleoape
În vârf de brad, ca o podoabă rară,
L-am invitat cu-n zâmbet, mai aproape,
Dar s-a pitit sfios ca o fecioară

Pe cerul azuriu, ca mărturie,
Din norul alb, spion pentr-o secundă,
Mai văd o urmă alburie, 
Dar inima acum mi-e blândă

Mă va pândi și mâine tot la geam?
Nu știu, dar îl aștept cu-n zâmbet
Din sumbră, tristă, cum eram,
Am devenit un dulce cântec

Mă va pândi oare un veac? 
Nu știu, dar îl aștept cu dor
Tristețea mea are un leac: 
Mi-o fură norul călător


luni, 18 august 2025

Vindecare






Unde?
Sub prun
Cand?
Dintotdeauna
Cat?
Pentru totdeauna
De ce?
De dor
Ce?
Vis
Cum?
Naiv
Pentru ce?
Vindecare

Fructele
Sa-mi fie leac,
Frunza - sarut
Ramurile
Sa-mi fie leagan
Lastarii - asternut

Sub prun,
Dintotdeauna,
Pentru totdeauna,
De dor,
Un vis
Naiv
De vindecare

Sub ramuri plecate
Impovarate
De fructe virgine
Si negustate,
Copila naiva
Si netematoare,
Sperante adun
Sub ramuri de prun

Londra, 19 Aug 2025






Veghetorii








Noi suntem Veghetorii lumii!
Nu suntem multi,
Dar ne poti recunoaste
Dupa ferestrele luminate
La 3 in noapte

Salut, Veghetorule
De la blocul C, parter
Si tie, Veghetorule
De la etajul 2,
Blocul de vis-a-vis

Sa facem un party
Intr-o locatie secreta
Si sa pecetluim
Un contract al Terrei
Cu Luna si stelele,

Sa ne promita
Ca ii vor veghea
Etern
Pe cei ce dorm linistiti

Uneori eu lipsesc
De la acest party
Dar numai atunci
Cand ma las ademenita
De somnul adanc al iubirii

Ma intorc apoi frenetic
Numarand luminile razlete
Si ma intreb
Daca acestea
Nu sunt de fapt
Lumini
Emise de inimi prea pline,
Inimi singuratice,
Iar veghea lor
Ar fi
Doar un cosmar
Cu ochii deschisi
Florenta Vatavu
Londra Aug 2025