Translate

Căutati pe acest blog

luni, 18 august 2025

Vindecare






Unde?
Sub prun
Cand?
Dintotdeauna
Cat?
Pentru totdeauna
De ce?
De dor
Ce?
Vis
Cum?
Naiv
Pentru ce?
Vindecare

Fructele
Sa-mi fie leac,
Frunza - sarut
Ramurile
Sa-mi fie leagan
Lastarii - asternut

Sub prun,
Dintotdeauna,
Pentru totdeauna,
De dor,
Un vis
Naiv
De vindecare

Sub ramuri plecate
Impovarate
De fructe virgine
Si negustate,
Copila naiva
Si netematoare,
Sperante adun
Sub ramuri de prun

Londra, 19 Aug 2025






Veghetorii








Noi suntem Veghetorii lumii!
Nu suntem multi,
Dar ne poti recunoaste
Dupa ferestrele luminate
La 3 in noapte

Salut, Veghetorule
De la blocul C, parter
Si tie, Veghetorule
De la etajul 2,
Blocul de vis-a-vis

Sa facem un party
Intr-o locatie secreta
Si sa pecetluim
Un contract al Terrei
Cu Luna si stelele,

Sa ne promita
Ca ii vor veghea
Etern
Pe cei ce dorm linistiti

Uneori eu lipsesc
De la acest party
Dar numai atunci
Cand ma las ademenita
De somnul adanc al iubirii

Ma intorc apoi frenetic
Numarand luminile razlete
Si ma intreb
Daca acestea
Nu sunt de fapt
Lumini
Emise de inimi prea pline,
Inimi singuratice,
Iar veghea lor
Ar fi
Doar un cosmar
Cu ochii deschisi
Florenta Vatavu
Londra Aug 2025

duminică, 20 iulie 2025

Virtual coșmar

Ca un cordon ombilical netăiat, Mă ține captivă acest Dreptunghi hrăpăreț, rece, Ce regurgitează lumi colorate – Diverse, amuzante, dramatice, Apetisante, provocatoare, Dar totuși… iluzorii. Celulele mele cenușii Sunt prinse acum Într-o simbioză definitivă De matricea bolnăvicioasă Ce rulează în transă Pe oglinda aparatului – Oglindă multifațetată Ce mă reflectă neostoit. Alunec pe ea cu degetul, Cu verdele ochilor mei, Cu mintea – ca mai apoi Sufletul meu să urle De durerea Neputinței de a evada Din iluzia care, lacomă, Înghite vise, speranțe, orgolii, Depresii... oameni. Există un punct terminus Undeva, cândva, Al acestui coșmar virtual, Unde toate acestea se adună, Și unde toți ne vom regăsi – Obosiți, sfârșiți, găuriți, Peticiți, sfâșiați – Ca mai apoi să reinventăm Cuvintele, șoaptele, sărutările? Dacă da… Atunci mai există speranță.

duminică, 13 iulie 2025

Alegere

 

 





 

Dacă nu mi-ar spune Luna 
Toate gândurile tale, 
Aș trăi mereu, iubite, 
Doar sub semne de întrebare
 
Dacă Luna nu mi-ar zice
Tot ce inima ta cere, 
Aș muri câte puțin 
De îndoieli și de durere
 
În furtuna mea adâncă
Dacă n-ar pătrunde lin, 
Cu lumină să-o-mblânzească, 
Viața mea ar fi un chin
 
Daca Luna ar fi oarbă
La chemarea mea arzândă, 
Dacă s-ar ascunde în ceruri, 
N-aș avea o soartă blândă.
 
Sufletului alinare, 
Luna, astru - oglindire, 
Să o cred aleg mereu, 
Deși știu că-i amăgire.
 

luni, 30 iunie 2025

Luna





În noaptea asta toridă de iunie
Mi-a răsărit pe umărul drept, Luna,
Ca un epolet stingher. 
Are forma pântecului meu, 
De când Fiică-mea era muguras. 
Are forma sânului mamei mele, 
De când eram prunc. 
Are forma strachii din care Bunica 
Îmi dădea dumicații. 

"Are formă de banană", zice fiică-mea, 
Si am râs. 
Am râs de prostiile mele poetice 
Și de iluziile ce se nasc din ele. 
Am râs, pentru prima dată, 
După multe nopti fără Lună, 
În brațele fiicei mele. 

În această noapte toridă de iunie, 
Mi-a răsărit pe umărul drept, Luna, 
Ca un epolet stingher. 
Nu știu care dintre noi este sprijin 
Si care este lacrimă:
Umărul meu - orizont adhoc, 
Sau lumina ei - hipnoză balsam?


joi, 20 februarie 2025

Te-am găsit ! Te-am regăsit!

 



Te-am căutat în mănăstiri
Și nu Te-am aflat,
Te-am căutat în biserici
Și nu Te-am aflat,
În icoane și Cartea Facerii,
Dar în zadar!

Abia azi Te-am găsit
Pe pânza mângâiată
De penelul meu,
Mustind a culoare,

În floarea lipită
De fruntea unei păpuși,
În litera domesticită
De penița mea
Și legată apoi
În stihuri,

Ca o odihnă
Îndelung căutată,
Gură de apă rece
În arșița sufletelor

Ei mor
Și eu scriu,
Ei mor
Și eu cânt,
Ei mor
Și eu pictez
Plângând!

Evadez din
Hidoșenia
Mocirla
Scârnavia
Lumească
Ce și-a pierdut
Conștiința,
Empatia,
Generozitatea

Sex, bani,
Sex, bani,
Sex, bani,
Coordonate eterne
Ale genomului uman
Ipocrit,
Inutil,
Distructiv,
Sadic!

Azi Te-am regăsit
La pieptul iubitului,
În florile de câmp
Parfumate cu sărutul lui,

În ochii mari
Ai păpușii de lemn
Mirată
Că mi-a trebuit atât mult
Să ajung la T... Mine! 

Londra
20 Feb 2025




duminică, 19 ianuarie 2025






Trăim toți
într-o singură casă
în care
umblăm despuiați
urlând unii la alții,
incantăm înjurături
infernalе,
stocăm tone de gunoaie
în curte
pe acoperiș
pe holuri
în toate camerele,
smulgem ferestrele
zgâriem pereții,
săpăm în podele,
căutând comori
promise,
iluzorii,
închidem animale în cuști,
le batem
apoi le mâncăm,
rânjim zeflemitor
la durerea altora,
le înfigem și mai tare
unghiile în răni,
furăm de la vecini
apoi îi omorâm,
ne-am născut flămânzi,
ne-am născut fricoși,
ne-am născut voraci,
nimic nu ne rezistă
devorăm tot, orice,
chiar și pe noi înșine!
scânteia divină
s-a stins demult!
respirăm o pâclă
rece și neagră,
iar creierul ne-a înghețat
ireversibil,
ne hrănim cu suferința celorlalți,
ne place și chinul propriu
născuți sadici,
nu păstrăm
nici măcar un colțișor
curat
neatins
pur
liniștit
luminos
cald
pentru că nu este
casa noastră;
am invadat-o
după ce
ne-am distrus
multe alte case
și nu am învățat nimic
și nu vrem sa înțelegem
că aceasta
e ultima!
e ultima!
e ultima!
e ultimaaaaa!!!

miercuri, 11 septembrie 2024

Naufragiu

 




 Încerci s-arunci din nou
 O ancoră pe țărmul părăsit,
 Dar brațul ți-e mai slab,
 Iar vârful ancore-i tocit...

 Și rupi cu trupul tău
 Prea linul dans de valuri, clar
 Murind puțin câte puțin,
 La fiecare val amar.

 Florenta Vatavu
 Brasov
 2012


Întoarcere

 




Am vrut nebunia unei zale
Din predestinarea Evei!
Abia acum mă ard
Rănile-i din ochi,
Dar sărutul îmi moare...

Cu aripi și vise cenușate
Voi mai afla vreodată Calea?
Și dor de cuvinte mă zguduie!
De ce atâtea clipe frânte?

Refuză-te lacrimilor
Cu gând de izbândă!
Blestemul nu se va-mplini!

Florenta Vatavu
Brasov
13 Martie 1997



Liberă

 




Mi-e sete să plâng 
Peste trupul tău,
DRAGOSTE!
Privesc grămada de carne
Numită braț
Și mi-e silă!

Cât de înrobiți suntem!
M-aș arde pe rug de durere,
Să plesnească toți porii
Și să fiu liberă de mine!

Florența Vatavu
Oreavu,
07 Oct 1996

Îndoială

 



Împușcă-mă, Viață, cu vise 
Ca să te pot gusta!
Pe o sârmă suspendată mă zbat 
Deasupra haosului, 
Mi-e teamă de întuneric, 
Însă vreau să cad! 
E prea fierbinte norul 
Ce-mi chinuie tâmpla!

Florenta Vatavu 
12 Oct 1996



Degradare




Cocktail de agonie și extaz
Peste care șoptește cu teamă,
La fiecare evadare,
Constiința!

Suntem îngurgitați
Celulă cu celulă,
Lacrima cu lacrima,
Sentiment cu sentiment,
De la inimă la creier.

Nici ultima circumvoluțiune
Uitata pe muchia unui secol
Nu va scăpa!
Renaștem din ce în ce mai uzați
Cu gheara monstrului
Înfiptă în ceva
Ce abia putem numi
Suflet...

Florenta Vatavu
Brasov, Iunie, 1996

Adame!

 




Învață-mă s-aștept

Cum tu m-ai așteptat

Să nu fiu dor nebun,

Sărac, nemângâiat,

Și lasă-mă s-alint

Obrazul tău de lut

Să gust povara dulce

A primului sărut!


Învață-mă să-ți cânt

Pe frunte și să plâng,

Căci plâns ai fost de Cer

Tu, pe Pământ

Și eu din tine sunt!


Florenta Vatavu

Râmnicu Sărat

1995


Nonidentitate

 



Timpul se scurge în mine
Secunde amare, păcate de foc
Îmi sperie duhul
Și-apasă
Pe gândul meu mort.

În giulgiu de albe minute
Pășește fantoma-mi bătrână
Cascadă de ore
În mine își plânge
Povara păgână.

Adorm într-o spumă de veacuri
Și visu-mi de veac se inundă
Sălbatic îmi strig:
Eu ce sunt?
Oră, minut sau secundă?

Florenta Vatavu
Râmnicu Sărat
1995

luni, 9 septembrie 2024

Iubire eternă

 


Iubesc iluzia iubirii noastre,
Aceea, din iarba crudă,
Cu miros de vară,
De adolescență.

Iubesc literele indescifrabile
Dăruite pe un șervețel de cantină,
Păstrat în jurnalul
Unei posibile iubiri.

Atât de prețioasă,
Fragila hârtie
Se poate destrăma,
De aceea nici n-o mai ating,
De teamă că semnele ebraice
Vor dispărea
Și, o dată cu ele,
Iubirea noastră imaginară.

Am privit-o de multe ori
Sperând să descifrez acolo
Motivul tăcerii tale,
Fugii tale.

Răspunsul
L-am găsit mai târziu,
Mult prea târziu,
Din întâmplare,
Pe muchie de sminteală
Și păcat.

Iubesc ciuperca de copac
Pe care mi-ai dăruit-o,
Ca o premoniție
A iubirii noastre neîmplinite!
Pe care am îngropat-o
Abia atunci când
A mucegăit pe altarul
Așteptării mele.

Mult timp după aceea
Ți-am privit chipul
Și nu te-am recunoscut,
Ți-am auzit vocea
Și nu te-am recunoscut.

Te recunosc acum,
După încă un deceniu,
În luna topită în mare,
În vântul din păr
În mirosul liniștii,
În teama de fluturi, de noi.

Această confesiune
Este ultima
Din trilogia mea emoțională,
Prima făcută cu speranță naivă,
A doua, cu furie judecătoare
Și aceasta cu acceptare conștientă.

Iubesc întoarcerea spre noi
Prin rime și metafore!
Nu aș schimba nimic
Din infimul ce a fost,
Din imensitatea ce putea să fie!

Așa pot să savurez
Eternitatea iubirii noastre perfecte!

Florenta Vatavu
08.09.202

Jertfă




Din spuma unui val
Și-o scoică sidefată,
O magică făptură
De EL a fost creată.

E mută, dar privirea-i
Albastră și fierbinte,
Ne spune ce nu pot
O mie de cuvinte!

O perlă-n piept îi bate,
În păr, de alge voal,
În mâinile-i smaralde,
Ofrandă, un coral.

Suavă, străvezie,
Plutind ca o nălucă,
Un dor imens o prinse
În lume să se ducă!

Ea nu știa blestemul
Făpturilor din mare,
Ce vântul le destramă
Și le zidește-n soare!

Uită de lumea apei,
De zeul creator
Și se jertfi pe sine,
Iubind un muritor!

06.09.2024

vineri, 3 mai 2024

Alfa si Omega

 






Am fost aici înainte de facerea lumii,
Înainte de primul quark,
Martor permanent al Timpului
Inventat, inexistent.

Voi fi aici și după
Ultimul scâncet al Universului!

N-ar trebui să mă mire
Făcutele și nefăcutele,
N-ar trebui să prejudec,
N-ar trebui să mă-nfior,
Dar am rătăcit calea!

Sunt mama mamei mele,
Sunt fiica fiicei mele,
Sunt Alfa și Omega,
Așa cum am spus lumii
Acum 2024 de ani!

Trebuie doar să-mi aduc aminte!

Florența Vatavu
Londra,
28 April 2024

luni, 18 martie 2024

Inimi-Phoenix

 

                                         


Sunt inimi rătăcite
Pe străzile Destinului,
Bezmetice,
Sperând să se agațe
De o altă inimă
Cu care să-și panseze
Abisurile nenumărate,
Pe cât de multe,
Pe atât de adânci,
Pe atât de ireversibile.

Sunt inimi – nomade,
Naive, iluzionate,
Far’de răgaz,
Căutând la infinit
Acel ceva povestit de unii,
Acel ceva promis
De o Divinitate închipuită,
Care să le odihnească
Într-o fericire
Imensă, eternă.

Sunt inimi resemnate.
Amorțirea lor devine o pace
În care toate abisurile
Se închid,
Căutarea se oprește,
Iluzia dispare.
Ochii lor, acum străvezii
Povestesc nonsensul
Și uitarea
Ca răspuns la
Așteptările din trecut

Dar
Sunt și inimi - Phoenix
Cu aripi mai lungi
Decât rătăcirea
Și mai puternice
Decât resemnarea.
Renasc în fiecare zi
Din focul iubirii
Și din oceanul de lacrimi
Știind că e singurul drum
Spre eternitate,
Spre sine.

Florenta Vatavu
Londra,
18.03.2024