Si iar imi numar frunzele amare....
Scoica din care ma nasc e obosita,
Mi-e frig.......
Mi-am strans crengile ca o mana zbarcita,
Innegrind curcubeul unui vis.
Imi intorc apoi vena spre rasarit
Sa mi se ierte neputinta
De-a ma albi
Pe rug de spini.
In care dintre ceruri sa-mi spal dorinta
Cu pulberea durerii
Si cum sa leg de mine
Plansul - o frunza prea amara
De un altar prea mic ?
Florenta Vatavu
Iunie, Rm Sarat, 1996
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dacă poeziile mele vă trezesc amintiri, dorințe sau vă răscolesc sufletul, aș vrea să știu . Astfel am aripi să scriu în continuare. Scrieți-mi ce stare vă induc versurile mele. Mulțumesc! 🤗♥️